După expirarea contractului între Primăria Timișoara și Brantner, nu va mai avea loc nicio licitație pentru obținerea unui al partener în problema curățeniei. Deși inițial s-a anunțat cedarea drepturilor de a face acest serviciu către SDM (societate a CLT, dar care nu are utilaje de profil, nici angajați pentru acest domeniu), recent s-a decis în CLT înființarea unei noi firme a Primăriei Timișoara, care să aibă profilul destinat curățeniei orașului. Aceasta este o temă din viitor, nu este clar ce ”mari luminați” din rândul consilierilor personali ai celor care conduc primăria au avut o revelație…
De ce nu este curată Timișoara? Pentru că din cele 1350 de străzi câte există în Timișoara, contractul cu Brantner prevedea pentru curățire doar 750 dintre ele. Deci prin contractul oficial, conducerea Primăriei Timișoara a decis că DOAR jumătate se vor mătura, aspira, curăța! Cum se numește asta? Abuz împotriva cetățenilor, discriminare? Discriminare, da, pentru că în PLOPI, cartierul cu multe familii de rromi, nu sa face deloc curățenie, simplu, NU este prevăzut în graficul de curățenie. Să nu uităm rampele de gunoi din Kuncz – Plopi, revolta oamenilor, fumul îngrozitor, alertarea autorităților, murdăria pe care o reclamau cetățenii, chiar în campania electorală!
Ceea va fi trist din momentul 13 martie este încetarea contractului colectiv de muncă pentru aproape 200 de angajați. Vor fi disponibilizați. Cine sunt ei? De cele mai multe ori, oameni sărmani, cu posibilități limitate de supraviețuire, cu mulți copii, cei mai mulți sunt rromi. Ce vor face ei? Unde se vor duce? Cum să-și găsească loc de muncă în 30 de zile?
Componenta umană, mila, dorința de a integra o categorie defavorizată, o listă de întrebări cărora nu le răspunde nimeni. Deocamdată…
Comentarii
comentarii