Acasă Actualitate Brașovul bate Timișul și devine cea mai mare piață rezidențială regională

Brașovul bate Timișul și devine cea mai mare piață rezidențială regională

DISTRIBUIȚI

Numărul caselor și apartamentelor vândute în Brașov în primele trei luni din acest an a fost de 2.184 de locuințe, față de circa 2.050 de locuințe în Timiș și circa 1.800 în Cluj, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Aproximativ 3.000 de locuințe noi ar putea fi livrate în acest an în Brașov și împrejurimi, potrivit datelor biroului local SVN Romania | Brașov, în ușoară scădere față de anii anteriori, circa 400 dintre acestea țintind segmentul de investiții, fiind destinate exploatării turistice, scrie economica.net.

Peste 250 de milioane de euro ar urma să fie investiți în următorii cinci ani în proiecte rezidențiale amplasate în Brașov și împrejurimi, destinate exploatării turistice, potrivit datelor SVN Romania, la care se vor adăuga alte zeci de milioane de euro destinați dezvoltării de hoteluri și pensiuni.

”Brașovul înregistrează de câțiva ani o dezvoltare semnificativă și estimez că va fi cel mai dinamic pol de dezvoltare economică din România pe termen mediu. Deja vedem investiții de sute de milioane de euro în noi unități de producție și proiecte logistice și tot mai multe branduri internaționale aleg Brașovul pentru investiții în unități noi de cazare. Deschiderea aeroportului Brașov va avea un impact semnificativ în dezvoltarea economică a orașului cât și a segmentului turistic, Brașovul și Poiana Brașov având în continuare un potențial semnificativ de a atrage noi investiții”, a declarat Ionuț Nicolescu, președinte SVN Romania.

Prețul mediu de tranzacționare al locuințelor amplasate în interiorul orașului este de aproximativ 1.570 de euro, în creștere cu aproximativ șase procente comparativ cu martie 2022.

Comentarii

comentarii