Bărbosu este unul dintre satele bănăţene distruse de comunism. Colectivizarea a reuşit să nimicească fiinţa unei aşezări care înainte de venirea comuniştilor avea aproximativ 1.000 de suflete. În momentul de faţă, în sat nu mai sunt decât 40 de locuitori, iar printre ei niciun copil. Aici nu este telefon, magazin, oficiu poştal sau un cabinet medical şi e limpede că niciun loc de muncă. Şcoala stă să cadă, iar puţinii oameni care mai locuiesc în sat sunt complet lipsiţi de orice mijloc de transport. Din cauza drumului de pământ, care este adesea impracticabil, aici nu se aventurează decât „tafurile” şi maşinile celor care au parchete în exploatare. Valeria Marinca, femeie în vârstă de 66 de ani, ca să se poată duce la fiica ei din Reşiţa, străbate câţiva kilometri pe jos până la Valeapai. De acolo ia taxiul până la Ramna, apoi la Bocşa, apoi…
Femeia îşi duce cele câteva lucruri într-o sacoşă de rafie şi ne povesteşte: „Ehei, dacă nu ne luau pământurile lotrii aceia de comunişti, noi nu trăiam acum ca vai şi amar! Eram mai bogaţi ca şi cei de la Fârliug, că oamenii noştri au fost harnici şi cum le sunt casele acum, aşa le erau şălaşurile.” Adevărul este că, spre deosebire de acum patruzeci de ani, prin sat bântuie ruina. Casele stau să se prăvălească, porţile sunt larg deschise iar vântul trânteşte uşile de pereţi. Şcoala este o doar amintire, căci aici nu mai învaţă niciun copil de aproape douăzeci de ani. Biserica începe şi ea să cadă, chiar dacă a fost reparată în urmă cu trei ani. Despre casa parohială este inutil să mai vorbim… Priveliştea este dezolantă, iar lipsa de viaţă este impresia generală. Nu se ştie exact când a luat fiinţă acest sat, se pare însă că este mai vechi decât prima atestare documentară din anul 1699, atunci el fiind în proprietatea erariului austriac, aşezarea numindu-se „Barbosz”. Că locuitorii au fost întotdeauna de origine română ne-o dovedesc şi denumirile locurilor, care toate au nume autohtone: Pogăniş, Dealul Paului, Dealul Carpinului sau Buza Stuparului… Bărbosu este un sat despre care se poate spune că şi-a împlinit traiul, zilele lui fiind numărate. Foarte probabil că în viitorul apropiat, odată cu dispariţia fizică a celor câţiva bătrâni rămaşi printre casele cu pereţii roşi de ploi şi vânturi, aici nu se va mai găsi niciun suflet viu. La Bărbosu nu vin nici hoţii, pentru că nu merită osteneala…
