Acasă Monden/Lifestyle Brigitte Sfăt, la 39 de ani, speră la o minune de la...

Brigitte Sfăt, la 39 de ani, speră la o minune de la Ilie Năstase

DISTRIBUIȚI

brigitte-si-ilie-1Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt formează unul dintre cuplurile celebre din showbiz-ul românesc, iar declaraţiile lor fac deliciul publicului de fiecare dată. La fel s-a întâmplat şi acum, când Brigitte a vorbit, în exclusivitate pentru Spynews.ro, despre dorinţele pe care le are de ziua ei.
În doar câteva zile Brigitte Sfăt se pregăteşte să mai adauge încă un an în buchetul vieţii, iar dacă în tinereţe petrecerile organizate de focoasa brunetă erau unele de pomină, acum, la 39 de ani, soţia lui Ilie Năstase este ceva mai liniştită. „Nu fac mare tam-tam de ziua mea. Am invitat trei-patru cupluri la un restaurant. Va fi ceva liniştit. În tinereţe dădeam de băut şi la 2000 de oameni, dar între timp m-am pocăit”, a declarat Brigitte Sfăt.
Chiar dacă nu face mare petrecere, Ilie Năstase nu este scutit de dorinţele soţiei lui. „Nu mi-am planificat ce cadouri aş vrea să primesc. Ilie va fi plecat din Bucureşti, dar mi-a promis că va veni acasă de ziua mea. Sper să mă surprindă plăcut anul ăsta, pentru că Ilie oricum nu ştie să facă cadouri”, a mai spus Brigitte.
Pentru a fi sigură că va primi, totuşi, de ziua ei, soţia celebrului tenismen şi-a îndeplinit o dorinţă. „Mi-am comandat o blană de chinchila. Întâmplarea a făcut să poată fi gata chiar de ziua mea. Nu am foarte multe blănuri, dar îmi plac foarte mult şi nu mă dau vreo ecologistă. Mănânc carne, port blănuri şi piele. Şi Dumnezeu i-a îmbrăcat pe oameni în piele și blănuri să nu le fie frig, deci nu comit un păcat”, a spus soţia lui Ilie Năstase.
Sursa: spynews.ro

Comentarii

comentarii