Acasă Actualitate Bucuria învierii a reunit zeci de cetățeni și preoți în centrul comunei...

Bucuria învierii a reunit zeci de cetățeni și preoți în centrul comunei Șag, la 11 km de Timișoara

DISTRIBUIȚI

În a treia duminică după Sfintele Paști, în Parcul Central al localității Șag, aflată la 11 km de Timișoara, a avut loc ediția a III-a a Festivalului coral „Bucuria Învierii”, duminică 23 mai.

Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și a fost organizat de Parohia Ortodoxă Română Șag, Primăria și Consiliul Local Șag alături de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timișoarei.

Au participat la eveniment șapte coruri din cadrul Eparhiei care i-au încântat pe cei prezenți cu piesele interpretate. Amintesc: Corul mixt „Apostolia” al Parohiei Timișoara Viile Fabric, Corul „Doina Banatului” al Parohiei Timișoara-Iosefin, Corul „Armonii Divine” al Parohiei Ortodoxe Române din Fratelia, Grupul vocal LIRA din Timișoara, Corala bărbătească „Giroceana” din Giroc, Corul „Theofora Dacica Timisiensis” al Parohiei Timișoara-Dacia și Corul Parohiei Ortodoxe Șag.

Festivalul s-a bucurat de prezența unui juriu format din personalități reprezentative din zonă: Pr. Zaharia Pereș, Protopop al Protopopiatului Timișoara I, Pr. Marius Sfercoci, parohul bisericii Timișoara Viile Fabric, Pr. Ioan Bălăngean, parohul bisericii Timișoara Fratelia, d-na Aurelia Roșu Popa, interpretă de muzică populară; d-nul Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, d-nul Daniel Lemeni, lector dr. la secția de Teologie din cadrul UVT. Evenimentul a fost prezentat de doamna Irina Arieșan, realizator Radio Trinitas.

Corurile participante au primit din partea organizatorilor diplome și premii, promițând că vor veni cu aceeași bucurie și la edițiile viitoare ale acestei frumoase manifestări culturale.

 

Comentarii

comentarii