Acasă Actualitate Bugetarii din Timiş sunt chemaţi la proteste, în Bucureşti

Bugetarii din Timiş sunt chemaţi la proteste, în Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Sindicatul din Primăria Municipiului Timişoara (afiliat la FNSA şi Cartel Alfa) îi cheamă pe salariaţii din administraţia publică locală din Timiş (comitetul sindical, responsabilii sindicali de la grupele sindicale din primării, servicii publice, precum şi pe toţi cei care doresc să participe) la mitingul de protest de miercuri, 19 mai, între orele 10 – 14, de la Bucureşti.

Protestul este organizat de către cele cinci confederaţii sindicale: Cartel Alfa, BNS, CNSRL Frăţia, CSDR şi Meridian. Juristul Tiberiu Negrei (foto), preşedintele Sindicatului din Primăria Timişoara şi vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), a spus că, în data de 10 mai, în cadrul Comitetului Confederal al CNS ,,Cartel Alfa”, s-a stabilit un program de acţiuni ca urmare a recentelor măsuri pentru combaterea efectelor crizei economice, anunţate de către preşedintele României Traian Băsescu şi Guvernul României. Astfel, vineri – 14 mai, luni – 17 mai şi marţi – 18 mai se va picheta sediul Administraţiei Prezidenţiale şi guvernului.
În data de 14 mai, FNSA va picheta Guvernul României. Miercuri, 19 mai, va fi organizat mitingul din Piaţa Victoriei. FNSA va participa cu aproximativ 2.000 de membri.

Comentarii

comentarii