Acasă Actualitate Bugetul Aradului, aprobat la foc automat

Bugetul Aradului, aprobat la foc automat

DISTRIBUIȚI

Deşi înainte de şedinţa de consiliu local municipal în care urma să fie votat bugetul de venituri şi cheltuieli al Aradului, mai multe organizaţii ale societăţii civile au adus numeroase critici modului de promovare a bugetului, ieri în şedinţa de consiliu, votul a decurs fără probleme majore. Un amendament propus de o consilieră a opoziţiei, care solicita, în numele societăţii civile, amânarea votării cu o săptămână, a căzut cu votul zdrobitor al maşinii de vot dirijate de reprezentanţii PD-L. Au urmat apoi cele 13 puncte de pe ordinea de zi care au precedat punctul al 14-lea, cel privind proiectul bugetului, singurul care a stârnit ceva discuţii fiind cel care viza reglementarea traficului greu în municipiul Arad. Însă şi aici s-a ajuns rapid la pace, în urma explicaţiilor primite de reprezentantul asociaţiei transportatorilor APTE 2002 de la Răzvan Popa, directorul Direcţiei Tehnice din Primărie. Bugetul a fost votat fără obiecţiuni majore, singurul amendament (respins) aparţinându-i consilierului ţărănist Claudiu Cristea. Acesta a încercat să obţină aprobarea colegilor de consiliu pentru un punct din buget, care viza reluarea plăţilor către firma Belsirim, fosta deţinătoare a sistemului de parcare din Arad, preluat de Primărie. Cristea a cerut ca vinovatul pentru plata unor daune către firmă să fie cel care va suporta plata acestora. I s-a explicat însă că este vorba despre aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care ar fi prevăzut daune de întârziere doar dacă CLM nu ar fi votat bugetul ieri. Însă în cauză mai este pe rol un proces penal în care Primăria este constituită parte civilă şi care ar putea prevedea sistarea plăţii cu pricina. La vremea respectivă, sistemul de parcare Parktronic a fost cedat Primăriei, în urma unor negocieri, pentru o sumă de 1,5 milioane euro. După episodul Cristea, consilierii au votat cu doar un vot împotrivă (evident, al lui Claudiu Cristea), proiectul de buget pentru anul 2010 al municipiului Arad.
Cu tot votul de ieri, problema adoptării bugetului Aradului nu este încă deplin clarificată. Dan Artimon, preşedintele Asociaţiei Arad ID, a declarat că va acţiona primăria în contencios administrativ pentru că nu a supus la transparenţă, conform legii, între proiectul de buget al municipiului pentru acest an.

Comentarii

comentarii