Acasă Actualitate Bugetul Lugojului a fost suplimentat

Bugetul Lugojului a fost suplimentat

DISTRIBUIȚI

200.000 de lei de la CJT pentru plombarea gropilor şi ridicarea gurilor de canal
Consiliul Local Lugoj a aprobat, la a doua strigare (şedinţă), suplimentarea bugetului local pe anul 2010 cu suma de 200.000 de lei. Banii au fost repartizaţi de către Consiliul Judeţean Timiş pentru ridicarea şi repararea gurilor de canal stradal (100.000 de lei) şi pentru repararea prin plombare a străzilor cu carosabil asfaltat (100.000 de lei). Fondurile vor fi utilizate doar pentru aceste lucrări, Consiliul Judeţean Timiş urmând să verifice, prin personalul de specialitate, modul de folosire al banilor. Totodată, a fost modificat programul de investiţii pe anul 2010, prin înlocuirea poziţiei „achiziţie site www.lugojul.ro, în valoare de 17,60 mii lei” cu „achiziţie site, în valoare de 17,60 mii lei”. Modificarea a fost necesară deoarece la achiziţia unui produs, conform legii, acesta nu poate fi nominalizat. Această achiziţie nu a fost agreată de consilierii PD-L, care s-au abţinut la vot. Consilierul PD-L Ion Amza a declarat că grupul de consilieri democrat-liberali nu a fost de acord cu achiziţionarea de către primărie a site-ului www.lugojul.ro, pentru că instituţia mai are o pagină proprie de internet (www.primarialugoj.ro).

Comentarii

comentarii