Acasă Economic Bursa vinurilor s-a bucurat de succes la VINVEST 2011

Bursa vinurilor s-a bucurat de succes la VINVEST 2011

DISTRIBUIȚI

În cadrul celei de-a 8-a ediții a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST care s-a desfășurat la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, în perioada 15-17 aprilie 2011, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş prin Centrul Enterprise Europe Network a organizat prima ediție a International Wine Brokerage Event adresat antreprenorilor în căutare de parteneri de afaceri din sectorul viniviticol. 

La mesele de discuție au fost prezente companii din Austria, Croația, Franța, Polonia, România și Ungaria: distribuitori de vinuri, echipamente și accesorii, producători de vinuri și de butoaie din lemn, furnizori de soluții și echipamente pentru industria viticolă, hoteluri, restaurante, tipografii specializate în etichete și ambalaje, magazine de specialitate, firme de consultanță, institute de cercetare – Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată – INCEMC Timișoara. “Ne bucurăm că şi anul acesta am găzduit Salonul VINVEST și că un număr atât de mare de profesioniști și vizitatori care doresc să afle câte ceva despre cultura vinului sunt prezenți la acest eveniment”, a declarat Georgică Cornu, preşedintele CCIA Timiș. Cele peste 30 de firme timișene participante la întâlnirile bilaterale și-au exprimat interesul concret de cooperare, cu prioritate în domeniul importului și distribuției de vinuri. Evenimentul a fost urmat de o degustare de vinuri românești și străine. Salonul Internațional de Vinuri este organizat de S.C. VINVEST, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România și Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Organizației Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole și al Direcţiilor Agricole din judeţele Caraş -Severin, Dolj, Hunedoara, Satu Mare, Sibiu și Timiș.

Comentarii

comentarii