Acasă National Buşoi: Recomand pacienţilor să ceară la externare decontul de cheltuieli

Buşoi: Recomand pacienţilor să ceară la externare decontul de cheltuieli

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, atenţionează unităţile sanitare că au obligaţia să elibereze pacientului, la externare, documentul de cheltuieli şi sugerează bolnavilor să solicite acest act. 

“Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă a CNAS a efectuat mai multe controale inopinate la 10 spitale din ţară. În multe situaţii, am constatat că nu există, la foile de observaţie, decontul de cheltuieli care se eliberează pacienţilor la externare”, a spus Buşoi.

Preşedintele CNAS a subliniat că există un ordin al ministrului Sănătăţii, respectiv Ordinul nr. 1100/2005, care prevede introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile primite.

În acest context, Cristian Buşoi recomandă tuturor pacienţilor să solicite decontul de cheltuieli atunci când unitatea sanitară “a uitat să le elibereze, din proprie iniţiativă, acest document legal”.

Potrivit Ordinului 1100/2005, începând cu 1 ianuarie 2006, unităţile sanitare publice şi cabinetele medicale trebuie să elibereze pacienţilor un decont de cheltuieli, pentru valoarea serviciilor medicale acordate.

În decembrie 2013, medicul Sorin Paveliu, fost membru al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, le-a trimis ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi preşedintelui CNAS, Cristian Buşoi, o scrisoare deschisă prin care propunea ca spitalele să fie obligate să treacă, în fişa de externare, medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile plătite de pacient, astfel încât acesta să-şi recupereze mai uşor banii.

Buşoi: Medicul trebuie să-i explice pacientului de ce i-a prescris un medicament, şi nu substanţa

Medicul trebuie să îi explice pacientului de ce îi prescrie un medicament anume, folosind denumirea comercială, şi nu substanţa activă, folosind denumirea comună internaţională, potrivit preşedintelui Casei Naţionale Asigurări de Sănătate (CNAS) Cristian Buşoi.

“Este nevoie ca medicul să dea explicaţii atunci când prescrie un medicament pe denumire comercială şi nu pe DCI (denumirea comună internaţională, n.r.). În cazul în care a trecut denumirea comercială atunci el trebuie să informeze pacientul în legătură cu opţiunea terapeutică pentru un anumit medicament”, a spus Buşoi, marţi, într-o conferinţă.

Preşedintele CNAS a arătat că această reglementare, în vigoare din 1 februarie, a fost adoptată pentru transpunerea unei directive europene.

Tot de la 1 februarie există un nou tip de formular pentru reţete, care respectă de asemenea o directivă europeană. Astfel, pe noul formular trebuie trecute datele medicului care a emis reţeta, inclusiv un număr de telefon. Medicul nu este obligat să-şi treacă numărul personal de telefon, ci îl poate trece pe cel de la cabinet, a menţionat Buşoi.

Comentarii

comentarii