Acasă Actualitate Buziașul revine la gloria imperială. Eveniment de excepție, duminică, 29 octombrie

Buziașul revine la gloria imperială. Eveniment de excepție, duminică, 29 octombrie

DISTRIBUIȚI

Buziaș va trăi din nou, duminică, 29 octombrie, gloria de altădată. În orașul – stațiune va fi organizat un eveniment special, cu parfum de epocă, în care va fi reînviată atmosfera imperială a vremurilor de glorie ale locului, când împărăteasa Sisi, îndrăgostită de natură, venea la Buziaș pentru a se plimba în parc, alături de doamnele sale de companie.

Va avea loc o reconstituire a venirii la Buziaș a împăratului Franz Joseph, alături de Sissi. Cei doi vor păși din nou prin colonada care acum arată ca odinioară. Locul va fi împânzit de calești trase de cai și domni, doamne și domnite purtând costume de epocă.

Nu vor lipsi muzica de fanfară, muzica uşoară, dansurile şi muzica populară.

Colonada din Buziaş a fost construită în 1875, la cererea împăratului Franz Josef ca un un cadou pentru soţia acestuia, împărăteasa Sisi, care vizita adesea Buziaşul tocmai pentru a se plimba prin parcul din centrul staţiunii. Colonada a fost gândită ca o alee acoperită, construită din lemn, care făcea legătura între Izvorul Iosif, Hotel Bazar, Izvorul Mihai, Hotelul Grand, Cazinoul şi Baia Phoenix.

După ani de paragină, Primăria Buziaș a reușit găsească bani în buget. După doi ani de muncă, colonada a fost refăcută după planurile inițiale. Lucrările au costat peste 1 milion de euro. Primarul Buziașului Sorin Muntean a depus și un proiect de finanțare prin care vrea să acceseze alte 5 milioane de euro din bani europeni pentru reabilitatea parcul stațiunii în care se află colonada.

Manifestările organizate de Primăria oraşului Buziaş, Consiliul Local, Casa de Cultură din Buziaş şi Consiliul Judeţean Timiş vor începe la ora 12:00.

Comentarii

comentarii