Acasă Actualitate Cad bucăţi din clădirea în care e sediul PNŢCD Timiş

Cad bucăţi din clădirea în care e sediul PNŢCD Timiş

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii comunitari i-au somat deja pe proprietarii clădirii, care vor începe renovarea… la anul
După ce, zilele trecute, din clădirea de la numărul 2 din Piaţa Libertăţii se desprindeau bucăţi din tencuială, pe adresa Poliţiei Comunitare Timişoara au ajuns sesizări în acest sens, pentru a fi luate măsuri. Agenţii s-au deplasat la faţa locului şi au împrejmuit zona periculoasă cu o bandă, somându-i pe proprietarii clădirii să ia măsuri, pentru ca trecătorii să nu fie puşi în pericol. Astfel, în decurs de 10 zile, proprietarii clădirii, care le-au explicat comunitarilor că au înaintat deja documentaţia pentru reabilitarea clădirii, trebuie să facă dovada acestui lucru. Printre proprietarii imobilului se numără şi PNŢCD Timiş. Fiind monument istoric, reabilitarea imobilului nu se poate face oricum şi nici nu e ieftină, iar Dorin Hehn, consilier judeţean PNŢCD, susţine că documentaţia va fi elaborată până la finele anului, urmând ca anul viitor să înceapă lucrările, asta în cazul în care se va găsi şi o soluţie pentru finanţarea lucrării. „Sperăm să se termine toată documentaţia până la sfârşitul anului, urmând ca din ianuarie să demarăm lucrările. Ne interesează să găsim şi un mod de a acoperi cheltuielile, este vorba de accesarea unor fonduri, fie prin proiectul de reabilitare a clădirilor istorice din oraş, fie să obţinem alte finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană”, a declarat Hehn, secretar general al PNŢCD Timiş. Până atunci, măsura luată de asociaţia de proprietari pentru evitarea unor nedorite accidente este delimitarea cu o bandă galbenă a zonei posibil periculoase şi forţarea pietonilor să circule pe trotuarul de vizavi. O situaţie asemănătoare se regăseşte şi la sediul PNL Timiş, din Piaţa Unirii, clădirea istorică fiind într-o stare avansată de degradare. Liberalii cer, printr-un afiş lipit pe uşa de la intrare, sprijinul financiar al tuturor membrilor pentru a aduna suma de 6.000 de ron pentru renovarea faţadei.

Comentarii

comentarii