Acasă Eveniment Cadavrul găsit la marginea unui cimitir aparţine unei fetiţe de 5-6 ani,...

Cadavrul găsit la marginea unui cimitir aparţine unei fetiţe de 5-6 ani, care a fost lovită cu un corp contondent în zona capului, apoi a fost incendiată în zona picioarelor

DISTRIBUIȚI

Cadavrul copilului găsit parţial incendiat la marginea unui cimitir din localitatea arădeană Bujac aparţine unei fete de 5-6 ani care a fost lovită cu un corp contondent în zona capului, apoi a fost incendiată în zona picioarelor. Deocamdată nu se cunoaşte identitatea fetei. 

Procurorul Ruxandra Tarcea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a declarat pentru News.ro că procurorii au stabilit că trupul copilului găsit la marginea cimitirului din localitatea Bujac, judeţul Arad, aparţine unei fete de 5-6 ani.

”Procurorul de caz stabilit că acel cadavru găsit lângă cimitir aparţine unei persoane minore de 5-6 ani. A fost lovită cu un corp contondent în zona craniană, iar incendierea a fost făcută în zona picioarelor. Se lucrează la identificarea cadavrului, mai ales că nu a fost reclamată nicio dispariţie în zonă, în ultima perioadă”, a declarat Ruxandra Tarcea.

Procurorii fac în continuare expertize şi audieri.  

Iniţial cercetările au fost pentru omor şi profanare de cadavre, însă încadrarea juridică s-ar putea schimba în violenţă în familie, dacă se dovedeşte că părinţii fetiţei sunt vinovaţi de decesul acesteia.

Anchetatorii nu exclud ca trupul fetiţei să fie al unui copil de altă origine, posibil afgană, mai ales că în zonă au fost văzute adeseori grupuri de migranţi.

Trupul copilului a fost găsit sâmbătă seara de un bărbat care îşi plimba câinele în apropierea cimitirului din localitatea arădeană Bujac. Bărbatul a sunat imediat la numărul de urgenţă 112. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul căruia îi lipseau membrele inferioare. Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Comentarii

comentarii