Acasă Eveniment Cadavrul în stare de putrefacţie a unei femei de 36 de ani,...

Cadavrul în stare de putrefacţie a unei femei de 36 de ani, găsit într-un imobil

DISTRIBUIȚI

Cadavrul unei femei de 36 de ani, aflat în stare de putrefacţie, a fost găsit într-o locuinţă din municipiul Arad, poliţiştii fiind alertaţi printr-un apel la 112. Surse din rândul anchetatorilor afirmă că pe trupul femeii ar fi urme ale unor posibile agresiuni. 

“În această după-masă, în jurul orei 15, am fost sesizaţi prin apel 112, despre faptul că într-un imobil de pe strada Iakob Cardoş, se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj al ambulanţei care au constat că este vorba despre o femeie de 36 de ani, care ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacţie. Acesta a fost transportat la SMLJ în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului”, a transmis IPJ Arad.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi iau în calcul mai multe variante, mai ales că, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, corpul femeii ar prezenta posibile urme ale unei agresiuni.

Comentarii

comentarii