Acasă Actualitate Călătorii gratuite cu STPT, pentru timișorenii care reciclează PET-uri

Călătorii gratuite cu STPT, pentru timișorenii care reciclează PET-uri

DISTRIBUIȚI

Locuitorii din 5 orașe din România, printre care și Timișoara, vor putea circula cu transportul public, „plătind” la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu. Trebuie doar ca, pe 1 octombrie, să aibă destule astfel de ambalaje. Este vorba despre o acțiune intitulată „Caravana «Schimbă PET-ul cu biletul», o dezvoltată pentru prima dată în România de Act for Tomorrow și Kaufland România, în contextul programului „Vinerea Verde”, lansat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Campania, spun organizatorii, a cunoscut un real succes în Constanța și Craiova. Astfel, au decis să o extindă în această toamnă și în alte orașe din România. În Timișoara, campania se va realiza în data de 1 octombrie, în intervalul orar 08:00-16:00, în toate parcările magazinelor Kaufland din Timișoara.

„Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, puse la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia se poate primi biletul pentru mijloacele de transport în comun, valabil pentru două călătorii, de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare”, transmit organizatorii acțiunii.

Comentarii

comentarii