Acasă Actualitate Călătorii vor merge cu trenul din Timișoara la Aeroportul Internaţional “Traian Vuia”

Călătorii vor merge cu trenul din Timișoara la Aeroportul Internaţional “Traian Vuia”

DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă joi că au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara. Lucrările vor dura 22 luni, perioadă în care vor fi modernizaţi 5,2 km şi vor fi construiţi alţi 5 km noi de linie de cale ferată. 

”Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara! CFR Infrastructură va derula acest proiect în valoare de aproximativ 424 milioane de lei (cu TVA), finanţat prin PNRR”, spune ministrul pe Facebook.

Lucrările vor dura 22 luni, perioadă în care vor fi modernizaţi 5,2 km şi vor fi construiţi alţi 5 km noi de linie de cale ferată, mai arată el.

”Pe întregul traseu, care va fi electrificat, se vor mai construi cinci podeţe şi 930 de metri de peron. Această linie de cale ferată va permite transportul pasagerilor între Aeroportul International Traian Vuia din Timişoara şi Municipiul Timişoara şi va asigura inclusiv legătura cu alte oraşe din România”, mai precizează Grindeanu.

Comentarii

comentarii