Acasă Actualitate Calea Şagului şi Calea Aradului sunt cele mai prăfuite din Timişoara

Calea Şagului şi Calea Aradului sunt cele mai prăfuite din Timişoara

DISTRIBUIȚI

“De la începutul anului 2010, în Timişoara, la indicatorul pulberi în suspensie PM 10 s-au înregistrat 45 depăşiri ale valorii limite zilnice la Staţia de trafic TM-1 Calea Şagului şi 25 la Staţia de trafic TM-5 Calea Aradului”, a informat Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Timiş. Cele mai mari depăşiri au fost în luna ianuarie (12, Şagului, 7 în Aradului) şi în luna martie (14 în Şagului, 7 în Aradului). În luna iulie, s-au înregistrat numai două depăşiri, în fiecare dintre cele două locaţii.

Măsuri sunt, dar trebuie aplicate

Aglomerarea Timişoara este una dintre zonele pentru care au fost raportate depăşiri ale valorilor la PM 10 (pulberi în suspensie cu un diametru mai mic de 10 microni -praf), de aceea APM Timiş a iniţiat, la începutul anului 2010, elaborarea Programului Integrat de Gestionare a Calităţii aerului în judeţul Timiş, program ce a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Timiş nr. 55, din 31 mai 2010. “Punerea în aplicare a „Programului integrat de gestionare a calităţii aerului pentru Timişoara, comuna Remetea Mare şi comuna Şag din judeţul Timiş” revine instituţiilor care au atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea calităţii aerului”, a precizat Alina Căluşeru (foto), directorul APM Timiş. Pentru oraşul Timişoara, determinarea nivelului de poluare a aerului cu noxe se realizează permanent, cu ajutorul reţelei automate de monitorizare a calităţii aerului, ce face parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului.

Măsuri

Fluidizarea traficului, încurajarea transportului în comun, mărirea suprafeţei spaţiului verde, utilizarea mijloacelor de transport nepoluante, măsuri care vizează emisiile produse de autovehicole, îmbunătăţirea activităţii de salubrizare a oraşului, controlul conformării cu prevederile documentelor urbanistice şi utilizarea energiilor neconventionale –acestea sunt câteva dintre măsurile prevăzute de program, prin care se urmăreşte reducerea nivelului prafului din atmosferă şi a noxelor. Măsurile sunt prevăzute în angajamentele asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, în scopul protecţiei mediului. “APM Timiş face apel la simţul civic al cetăţenilor din Timişoara, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, inclusiv aceea de a aduce în timp util la cunoştinţa autorităţilor responsabile aspectele pe care le consideră neconforme în Timişoara”, a spus Alina Căluşeru.

Comentarii

comentarii