Acasă Sport Calificare ratată pentru handbaliştii reşiţeni

Calificare ratată pentru handbaliştii reşiţeni

DISTRIBUIȚI

UCM HC Caraş-Severin a ieşit din lupta petru cucerirea Cupei Cupelor, elevii antrenaţi de Gligore Czari nereuşind să remonteze diferenţa de şase puncte, venită în urma înfrângerii suferite în manşa tur, împotriva macedonenilor de la Vardar Skopje. Partida ce a avut loc în Sala Polivalentă din Reşiţa a avut un final de infarct pentru bănăţeni, aceştia fiind la câteva minute de calificarea mai departe în competiţia europeană. Meciul a început într-o notă de tatonare a echipei oaspete, care a ştiut să ţină departe atacurile echipei reşiţene. Primul gol al partidei a fost înscris târziu, după cinci minute de la primul fluier al brigăzii de arbitri. După un sfert de oră de meci, vicecampionii din Reşiţa conduceau la patru puncte. Avându-i pe Pârâianu şi Vaidasigan principalii marcatori, echipa din Reşiţa a reuşit, după prima repriză, să conducă la şase goluri, suficient pentru a menţine speranţele la calificare încă vii. Repriza secundă debutează cu echipa gazdă căutând să se distanţeze pe tabelă, jucând cu multă determinare şi voinţă. Avantajul alb-albaştrilor a crescut la nouă goluri, după doar zece minute de la startul actului secund. Partida părea că se îndreaptă către un final fericit pentru elevii lui Czari, însă handaliştii din Macedonia au avut o tresărire de orgoliu şi, pe la mijlocul reprizei secunde, au începit să reducă din diferenţă. Ospaeţii forţează apărarea reşiţeană şi revin la trei lungimi în spatele Reşiţei, când mai erau de jucat doar două minute. Bănăţenii dau totul pentru a se califica, însă, deşi învingători, reşiţenii nu au reuşit să meargă mai departe în Cupa Cupelor. Scorul final al manşei retur din sferturile Cupei Cupelor dintre HCM HC Caraş-Severin şi Vardar Skopje a fost 23-18, diferenţa de şase goluri din tur fiind suficientă pentru echipa din Macedonia să meargă mai departe. Aşadar, singurul obiectiv rămas în picioare pentru băieţii lui Gligore Czari a rămas câştigarea titlului de campioană a României, reşiţenii fiind pe locul doi în Liga Naţională, la un punct de lidera HC Odorhei.

Comentarii

comentarii