Acasă Actualitate Călin Dobra, primarul municipiului Lugoj: „Respectarea legii nu este opțională. Facem aceste...

Călin Dobra, primarul municipiului Lugoj: „Respectarea legii nu este opțională. Facem aceste eforturi pentru viitorul copiilor noștri”

DISTRIBUIȚI

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a transmis un mesaj ferm și responsabil în urma unei întâlniri avute cu președinții asociațiilor de proprietari și cu reprezentanții companiei Aquatim. Tema discuției a vizat serviciile publice esențiale ale orașului: rețeaua de canalizare, alimentarea cu apă, salubrizarea și iluminatul public.

„Trebuie să înțelegem cu toții un lucru esențial: respectarea legii și a normelor legale nu este opțională. Suntem parte dintr-o comunitate, iar aceste servicii nu sunt un lux, ci standarde minimale de civilizație”, a declarat edilul.

Călin Dobra a subliniat necesitatea depășirii mentalităților care pun presiune pe administrație pentru soluții neconforme cu legislația sau logica funcționării unui oraș modern. În cadrul întâlnirii, primarul a oferit explicații detaliate și a răspuns punctual la întrebările ridicate de cetățeni, insistând asupra nevoii de informare corectă și implicare.

„Nu facem aceste eforturi pentru noi, ci pentru copiii noștri – care merită un oraș curat, civilizat, cu apă potabilă de calitate, canalizare funcțională și o stație de epurare eficientă. Ei trebuie să aibă un viitor decent aici, acasă”, a mai spus primarul.

Edilul a punctat și faptul că alte orașe din județ, precum Făget, Jimbolia sau Sânnicolau Mare, au reușit să facă pașii necesari pentru modernizarea infrastructurii de bază, ceea ce ar trebui să fie o motivație suplimentară pentru Lugoj.

„Putem și noi, dar trebuie să vrem, să înțelegem și să acționăm responsabil”, a concluzionat Dobra.

Comentarii

comentarii