Acasă Actualitate Calvarul unui timișorean, umilit de doctori, polițiști și judecători, chiar dacă și-a...

Calvarul unui timișorean, umilit de doctori, polițiști și judecători, chiar dacă și-a câștigat dreptatea la CEDO

DISTRIBUIȚI

Calvarul unui timișorean, început în luna martie 2017, continuă. Tratat inuman de cadrele medicale și umilit de justiția din România, Mihai Aftanache și-a câștigat dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Cu toate acestea, sistemul juridic din țară continuă să-l șicaneze și să-l neîndreptățească.

Întâmplările prin care a trecut un timișorean pot fi un subiect din seria viața bate filmul. Incapacitatea profesională a unui echipaj de intervenție medicală, agresivitatea poliției, lipsa de colaborare a cadrelor medicale i-au periclitat viața lui Mihai Aftanache, intrat într-o criză de diabet pe stradă. Tratamentul inuman la care a fost supus, urmat de incapacitatea sistemului juridic să facă lumină în plângerea pacientului abuzat fizic și psihic au ajuns în analiza cererii admise la Strasbourg (999/19), decizia CEDO fiind dată în 26 mai 2020, scrie jurnalul.ro.

În plină pandemie în care sunt aduse la iveală și numeroase intervenții absurde, cu internări forțate sau interpretări abuzive ale procedurilor, coșmarul prin care a trecut Mihai Aftanache poate să fie considerat „cazul zero” de la care pleacă jurisprudența în viitoare procese de privări de libertate cu refuz de tratament medical adecvat. Întreaga desfășurare a faptelor este descrisă în decizia publicată pe site-ul oficial HUDOC al Curții Europene pentru Drepturile Omului, din care redăm pasaje semnificative din „CASE OF AFTANACHE vs ROMANIA”, în care cetățeanul M.A. are calitatea de solicitant.

În 30 martie 2017, în timp ce se afla acasă. Mihai Aftanache s-a simțit rău. Fiind și sub tratament de zece zile. L-a sunat pe diabetologul lui, care l-a sfătuit să meargă la farmacie și i-a spus ce să cumpere. Ajuns la farmacie, a trebuit să se așeze, deoarece era slăbit. El a explicat situația farmacistului care a chemat o ambulanță pentru a acorda ajutorul medical. Atunci a început coșmarul.

La farmacie sosește o ambulanță. Echipajul de paramedici, format din două asistente, un voluntar, student la medicină, și șoferul, bănuiesc că solicitantul luase droguri. Mihai neagă că ar fi consumat droguri și i-a informat pe paramedici despre starea lui. Un test de sânge efectuat în ambulanță confirmă dezechilibrul de glucoză în sânge. Întrucât nu exista insulină disponibilă în ambulanță, Mihai a solicitat paramedicilor să-l ajute să meargă acasă pentru a-și lua tratamentul. Aceștia au refuzat, motivând că-l vor duce mai întâi la spital, pentru a verifica ce medicamente interzise luase și numai după aceea va primi insulina. Solicitantul a refuzat să fie dus la spital, paramedicii închid ușa ambulanței și îl leagă pe o targă. Se stârnește agitație, cineva cheamă poliția, iar Mihai reușește să-și alerteze soția, scrie jurnalul.ro.

La fața locului ajung doi polițiști, cărora solicitantul le spune că trebuie să-și ia insulina de la domiciliu, precizând că nu a consumat droguri. El le-a solicitat polițiștilor să-l însoțească acasă, dar aceștia au refuzat și l-au asigurat că va primi insulina la spital. Poliția însoțește ambulanța la Spitalul Municipal din Timișoara. Aici, medicul de gardă, informat de paramedicii ambulanței că solicitantul este drogat, refuză administrarea insulinei, deși Mihai îi spune că are diabet. Medicul îi cere pacientului să facă un test de sânge pentru medicamente interzise. Solicitantul refuză testul și medicul decide transferul lui Mihai la spitalul de psihiatrie, unde este dus cu aceeași ambulanță, sub aceeași escortă de poliție.

Ajunge la spitalul de psihiatrie, pus pe targă. Legat, lui Mihai i se încearcă injectarea unor medicamente pentru a-l calma. Solicitantul refuză medicația și reușește să se dezlege. Telefonează diabetologului și încearcă să facă legătura acestuia cu personalul medical din psihiatrie, dar cei din secție refuză dialogul cu medicul curant. Între timp, și soția solicitantului dă de urma soțului, ajunge la spital, unde este informată că Mihai va fi transferat la un alt spital de psihiatrie din afara Timișoarei, unde va fi tratat pentru dependența de droguri.

Solicitantul acceptă în această situație-limită să fie testat pentru consum de droguri, fiind transportat de formația deja constituită – ambulanță și polițiști – înapoi la spitalul municipal. Același medic de gardă care îl primise cu câteva ore înainte îi face testul și constată absența drogurilor. I se administrează, în fine, insulina, dar nu în cantitatea necesară. Eliberat, i se prescrie un tratament la spitalul de boli infecțioase, unde va primi asistența medicală necesară. Tot periplul prin spitale a durat șase ore, timp în care Mihai Aftanache s-a aflat în custodia poliției.

CEDO a constatat prin decizia din 26 mai 2020 că solicitantului Mihai Aftanache i-au fost în călcate drepturile din Convenția drepturilor omului la Art2 și Art 5 (anchetă ineficientă, lipsa investigației corespunzătoare, reținere arbitrară, privare de libertate). Curtea a stabilit că statul român est obligat să plătească solicitantului 12.000 de euro, plus 17 euro costuri poștale.

După ameliorarea stării de sănătate, Aftanache începe o luptă cu cei care l-au pus în pericol de moarte. În 4 aprilie 2017 depune o plângere penală împotriva celor patru membri ai echipei de ambulanță. La 18 aprilie, polițistul P.E. l-a chemat pe reclamant să dea o declarație, dar l-a sfătuit să-și retragă plângerea pentru că faptele presupus săvârșite de paramedici nu constituie infracțiuni. Reclamantul a refuzat sugestia polițistului și a insistat să i se ia declarația.

În 16 mai 2017, reclamantul devine victimă pentru a doua oară: este amendat de poliție pentru abuz verbal împotriva echipei de ambulanță în episodul din 30 martie 2017. În 13 octombrie 2017, Tribunalul Timișoara anulează raportul poliției pentru „netemeinicia faptei” și în consecință „cade” și amenda. Ancheta procurorului în cazul reclamat de Mihai este închisă în 22 mai 2018 cu motivația, că „nu sunt susținute de dovezi”. În 9 iulie 2018 sunt respinse de procurorul-șef obiecțiile la închiderea cazului, Mihai urmând să achite și 50 de lei costurile Parchetului.

Aftanache nu se lasă, scrie jurnalul.ro, depune o plângere la Judecătoria Timișoara împotriva deciziei procurorului și susține în fața judecătorilor că a fost victima privării agravante de libertate și a tentativei de omor în măsura în care viața i-a fost pusă în pericol de refuzul de a-i fi administrat tratamentul. În plus, aduce dovezi medicale că în starea de anemie avansată și criza glicemică nu putea să fie violent cu paramedicii și polițiștii.

Nu are câștig de cauză, iar tribunalul îl obligă și la plata costurilor de judecată – 50 de lei și a costurilor apărării, câte 100 de euro pentru fiecare dintre cei patru paramedici și a ofițerului de poliție PE. Curtea de Apel Timișoara a declarat inadmisibilă contestația formulată de reclamant și a mai trebuit să plătească încă 100 lei costuri de judecată.

Reclamația depusă la Direcția de Sănătate Publică Timiș, unde a reiterat acuzațiile de conduită profesională necorespunzătoare și violența personalului medical, s-a soldat cu o catastrofă financiară pentru Mihai obligat să plătească, prin somația din 3 iulie 2017, suma de 1.900 de euro (9.000 de lei) taxe de expertize. Veniturile lui Mihai Aftanache erau la acea vreme de 375 lei lunar, ajutor de invaliditate medicală.

De atunci au urmat o serie interminabilă de procese, în care, deși judecătorii au recunoscut decizia CEDO, nu au făcut decât să tergiverseze și să deformeze cursul normal al justiției.

Mai mult, Aftanache a fost executat silit pentru sumele stabilite ca și cheltuieli de judecată pentru fiecare dintre cei patru paramedici și a ofițerului de poliție PE.

La ultima acțiune pentru contestarea executării, judecată de Judecătoria Timișoara, Mihai Aftanache a afirmat că a contestat în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Încheierea penală nr.4113/23.08.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara şi Decizia penală nr.1296/A/29.11.2018 şi, urmare a contestaţiei, a fost pronunţată hotărârea CEDO în cauza Aftanache împotriva României (Cererea 999/19), prin care Curtea a constatat faptul că România i-a încălcat dreptul la viaţă şi dreptul la libertate şi la siguranţă. Curtea de Apel Timişoara, prin respingerea cererii de revizuire a Deciziei penale nr.1296/A/29.11.2018 formulată în temeiul art.465 CPP, a menţinut în fiinţă Decizia penală nr.1296/A/29.11.2018, pronunţând astfel o hotărâre împotriva hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Aftanache împotriva României (Cererea 999/19).

Cu toate acestea, Judecătoria Timișoara, prin Încheierea Civilă nr. 17943 din 16.08.2023 ”Respinge capătul de cerere având ca obiect anulare obligaţii de plată din Decizia penală nr. 7/CA/01.04.2021, constatând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 16112/17.12.2021 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul civil nr. 12704/325/2021*, definitivă prin decizia civilă nr. 75/28.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 12704/325/2021* prin care s-a respins calea de atac a recursului”.

Argumentul judecătorilor a fost: ”Astfel cum chiar Curtea Europeană a drepturilor Omului menționa la paragraful nr.104 din hotărâre, deși reclamantul a solicitat și în fața acesteia cheltuielile de judecată, inclusiv cele menționate în decizia a cărei revizuire se cere, o încălcare a art.2 din Convenție, doar sub aspect procedural, pe motiv că autoritățile nu au efectuat o anchetă corespunzătoare a incidentului din data de 30.03.2017, nu înseamnă o stabilire de către Curtea Europeană în sensul care ar fi putut sau ar fi trebuit să fie rezultatul unei asemenea anchete adecvate. Cu alte cuvinte, intimații beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, vinovăția acestora nu a fost stabilită de Curtea Europeană, ci doar caracterul incomplet al anchetei efectuate. În aceste condiții, Curtea Europeană a arătat că nu este demonstrată legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii interne”.

Cu alte cuvinte, nimeni nu e vinovat, iar victima este bună de plată. Mihai Aftanache este hotărât să lupte în continuare și, imediat după depunerea apelului împotriva ultimei hotărâri judecătorești, va intra în greva foamei, în fața judecătoriei Timișoara. Aceasta chiar dacă are diabet, iar medicul curant i-a spus că își pune prin acest demers viața în pericol.

Comentarii

comentarii