Acasă Stiri pe scurt Campanie umanitară pentru un copil grav bolnav

Campanie umanitară pentru un copil grav bolnav

DISTRIBUIȚI

Membrii organizaţiei municipale de femei a PD-L Arad vor organiza o campanie umanitară pentru a ajuta un băieţel grav bolnav de leucemie, care are disperată nevoie de un transplant medular. Femeile democrat-liberale vor organiza un Târg de Paşti în 30 martie, la ora 13, pe Aleea Borsec din cartierul arădean Micălaca. „Cu ajutorul nostru, al tuturor, vom vinde produse tradiţionale de Paşti, iar banii proveniţi din vânzarea acestora vor merge la familia lui Vasile, copilul de 10 ani care suferă de anemie aplastică foarte severă şi care fără transplantul medular nu mai poate trăi”, a declarat Adriana Chirilov, consilier municipal.  Donaţii în bani se pot face la şi cabinetul deputatului democrat-liberal Adrian Niţu până marţi dimineaţa, iar cei care vor să doneze produse sau jucării care să poată fi vândute la târg le pot oferi tot la cabinetul parlamentarului arădean.

Comentarii

comentarii