Acasă Actualitate Campanie umanitară de Moș Nicolae pentru copii, organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși...

Campanie umanitară de Moș Nicolae pentru copii, organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte

282
DISTRIBUIȚI

Pentru al treilea an consecutiv, tinerii ortodocși din Banatul de Munte, județul Caraș -Severin, ascultând îndemnurile Sfintei Scripturi și învățăturile bisericii, însoțesc intrarea în Postul Crăciunului cu o campanie umanitară prin care își propun să dăruiască ghetuțe noi copiilor fără posibilități din orașele și satele eparhiei.

„Ghetuțele lui Moș Nicolae” – una dintre campaniile de suflet organizate de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte – reprezintă grija pe care biserica, prin credincioșii ei, o poartă celor aflați în nevoi, dar și o posibilitatea concretă de împlinire a cuvântului Evangheliei, care ne îndeamnă la milostenie față de aproapele nostru.

Campania, desfășurată cu binecuvântarea preasfințitului părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, se derulează timp de o lună, în perioada 14 noiembrie – 14 decembrie 2020, prin implicarea directă a voluntarilor ATOR Banatul de Munte din cele trei filiale: Reșița, Oravița și Caransebeș – Valea Bistrei, precum și la nivelul rețelei de centre de tineret ale Eparhiei Caransebeșului.

Structurilor de tineret existente la nivelul parohiilor – organizatorii principali ai campaniei – li se adaugă și în acest an parteneri locali: organizații non-profit, unități de învățământ, agenți economici și oameni de bine deschiși și dornici la a lucra, nemijlocit, binele în folosul semenilor lor.

La fel ca și în anii trecuți, campania ara două componente importante: strângerea de fonduri și distribuirea ghetuțelor noi copiilor fără posibilități.

Campania de strângere de fonduri se realizează fie prin donații directe la voluntarii ATOR Banatul de Munte sau ai centrelor de tineret, fie prin donații în contul bancar destinat acesteia.

Cu o donație în valoare de 120 lei, un donator poate oferi o pereche de ghetuțe noi unui copil aflat în nevoi, dar orice sumă de bani este binevenită și utilă. Contul în care pot fi făcute donații are următoarele date: IBAN RO87BTRLRONCRT0270766801, deschis la Banca Transilvania Reșița, pe numele Asociației „Centrul de Tineret Moniom”, CUI: 33907287 – pentru zona Reșița sau direct la voluntarii ATOR Banatul de Munte și ai centrelor de tineret pentru celelalte zone ale eparhiei.

În ceea ce privește beneficiarii campaniei, sunt avuți în vedere și în acest an copiii proveniți din familii fără posibilități materiale, familii numeroase ori monoparentale, având prioritate copiii cu rezultate bune la învățătură și implicați în activitățile derulate la nivelul centrelor catehetice și de tineret ale parohiilor.

Organizatorii își propun ca, în funcție de resursele financiare care se vor strânge, să ofere unui număr cât mai mare de copii o pereche de ghetuțe noi în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, atât beneficiarilor aflați deja în bazele de date ale asociației și ale parohiilor, dar și altor copii ale căror familii se află în dificultate.

Informații suplimentare despre campanie pot fi obținute la numărul de telefon: 0726.561.449 – Anita Radics (președinte ATOR Banatul de Munte) sau de pe pagina de facebook ATOR Banatul de Munte, precum și la coordonatorii centrelor de tineret din parohiile implicate.

La precedentele două ediții ale campaniei, rezultatele obținute au fost unele foarte bune, astfel: în anul 2018, au fost oferite 653 de perechi de ghete noi, în valoare de 81.715 lei, iar în anul 2019 un număr de 714 copii au beneficiat de încălțăminte noi, în valoare de 68.661 lei.

”Deși traversăm o perioadă foarte dificilă, de nesiguranță și incertitudine, suntem convinși că și în acest an se vor găsi oameni de bine dispuși să dăruiască din puținul lor pentru aproapele aflat în lipsuri și suferință”, este mesajul Episcopiei Caransebeșului.

Comentarii

comentarii