Acasă Sport Campionat naţional de scrimă, organizat de UVVG

Campionat naţional de scrimă, organizat de UVVG

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, filiala Satu Mare, a organizat, în premieră naţională, în perioada 12-13 noiembrie, cea de-a şasea ediţie a Campionatului Naţional Universitar de Scrimă, unde au participat peste 50 de sportivi din 11 echipe universitare din Constanţa, Cluj, Craiova etc. Satu Mare are o mare tradiţie privind scrima, care este principala pepinieră în acest judeţ, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, organizează, o dată la patru ani, campionatul internaţional de scrimă. Campionatul este un patrulater, format din patru universităţi: Debrecen, Ujgorod (Ucraina), Kosice (Slovacia) şi UVVG.  Cum era de aşteptat, sătmărenii au dominat competiţia, aceştia reuşind să cucerească zece medalii, dintr-un total de 16. Cele mai bune rezultate le-au obţinut spadasinii Adrian Pop şi Simona Deac. Adi Pop, abia întors de la Mondialele de la Paris, a luat aurul în faţa lui Radu Andrei, scor 15-13. La feminin, Simona Deac n-a avut probleme şi s-a impus la pas, iar la masculin, alţi doi sătmăreni, Adrian Szilagyi şi Tardi Otto, au cucerit medaliile de bronz.
La floretă, vedeta lotului naţional de senioare, Maria Udrea, a cîştigat primul ei titlu la universitare, aceasta fiind urmată în clasament de sătmărencele Patricia Decsei (argint), Bianca Cuteanu şi Nona Szilagyi (ambele bronz).
La masculin, Alex Diaconu l-a învins, în finală, pe Tuzhanyi Gerhard, cu 15-9, în vreme ce Mureşan Istvan şi Iulian Teacă, ambii de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, au luat bronzul. De remarcat că organizatorii de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” au asigurat generoase premii în bani medaliaţilor, iar premierea a fost făcută de prof. Gavrilă Ardelean, prorectorul Universităţii “Vasile Goldiş” Arad, filiala Satu Mare.
Rezultate:
Spadă masculin:
1. Adi Pop (UVVG) 2 Radu Andrei (Univ. Oradea), 3. Adrian Szilágyi (UVVG) si Tardi Zsolt (Univ. Oradea.)
Spadă feminin:
1. Deac Simona (UVVG), 2. Raluca Grosman (Univ. Oradea.), 3. Cătălina Roib (Univ. Tehnică Cluj) și Adela Bodea (Univ Oradea)
Floretă feminin:
1.. Maria Udrea (Universitatea Natională de Educatie Fizica si Sport – UNEFS), 2. Décsei Patricia (UVVG), 3. Bianca Cuteanu (UVVG) si Nona Silaghi (UBB Cluj)
Floretă masculin :
1. Alexandru Diaconu (CSU Poli Timișoara), 2. Tűzhányi Gerárd (UVVG), 3. Mureșan István (UVVG) si Iulian Teaca (UVVG)…. 7. Caius Trenea (UVVG).

Comentarii

comentarii