Acasă Eveniment Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte

Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte

DISTRIBUIȚI

Compania farmaceutică Roche România, împreună cu Oncohelp Timişoara, Asociaţia împotriva Cancerului Timişoara şi alte 15 asociaţii din întreaga ţară, a relansat campania naţională de informare şi educare “Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte”. Campania era cu atât mai necesară, cu cât reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi menţionează că ţara noastră se află pe un nedorit loc doi în Europa, în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer de sân. Campania, lansată în premieră anul trecut, îşi propune să schimbe atitudinea oamenilor despre cancer şi încurajându-i pe pacienţi să iniţieze un dialog constructiv cu medicii lor în încercarea de a găsi cel mai potrivit tratament pentru tipul de boală cu care au fost diagnosticaţi. Mesajul principal al campaniei este că această maladie poate fi învinsă, iar lupta începe cu atitudinea pozitivă care are un efect benefic asupra tratamentului, zâmbetul reprezentând una dintre cele mai puternice arme pe care le are la dispozitie pacientul. Lipsa informării generale privind diferitele forme de cancer şi lipsa timpului adecvat pe care medicul îl poate acorda fiecărui pacient din cauza numărului mare de bolnavi şi a numărului mic de medici – sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă pacienţii cu cancer şi familiile lor. Campania beneficiază şi de un website dedicat: www.invingemcancerul.ro. Aici, pacienţii pot afla informaţii legate de afecţiunile maligne, asociaţiile de pacienţi din domeniul oncologic şi vor putea intra în contact cu persoane care au trecut prin experienţe similare şi au învins boala. Conform datelor estimative, în ţara noastră sunt înregistraţi aproximativ 420.000 de bolnavi de cancer. În Timiş, numărul trece de 15.000.

Comentarii

comentarii