Acasă Actualitate Când vine primăvara. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Când vine primăvara. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

DISTRIBUIȚI

primavara 60478100

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale până spre finalul lunii martie, avertizează meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care au transmis, marţi, prognoza pe următoarele 4 săptămâni.

Progonoza meteo pentru săptămâna 14 – 21 martie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice şi la munte. Cu excepţia regiunilor vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în zona Carpaţilor Orientali.

Progonoza meteo pentru săptămâna 21 – 28 martie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în jumătatea sudică a ţării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara, dar mai ales în jumătatea de nord-vest a teritoriului.

Progonoza meteo pentru săptămâna 28 martie – 4 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Progonoza meteo pentru săptămâna 4 – 11 aprilie

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice acestei săptămâni, în regiunile estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendinţă uşor deficitară în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel specific perioadei.

Comentarii

comentarii