Acasă Eveniment Cantităţi suplimentate pentru persoanele care au ridicat ajutoarele alimentare din stocurile UE

Cantităţi suplimentate pentru persoanele care au ridicat ajutoarele alimentare din stocurile UE

DISTRIBUIȚI

După ce mai puţin de jumătate din beneficiarii din Timişoara au ridicat ajutoarele din stocurile UE, Primăria Timişoara a solicitat suplimentarea cantităţilor pentru aceştia. „Având în vedere faptul că până la această dată mai puţin de 10.000 de persoane din totalul de 24.000 îndreptăţite s-au prezentat pentru a ridica produsele, am solicitat Consiliului Judeţean Timiş să permită dublarea cantităţilor de produse pentru cei care într-adevăr au nevoie de ele şi vin să le ridice”, spunea primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, la începutul lunii februarie. Solicitarea a fost acceptată, astfel că, începând cu 14 februarie, vor fi suplimentate cantităţile de produse acordate celor care deja au ridicat ajutoarele. Este vorba despre făină, mălai, paste făinoase, biscuiţi, zahăr şi lapte praf. Reamintim că cei care beneficiază de acest ajutor, provenit din stocurile Uniunii Europene, sunt: şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate; beneficiarii de ajutor social, acordat în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. Programul de distribuire a produselor, la sediul de distribuire de pe strada Ioan Plaşovin nr. 21, este următorul: luni: 8.15 – 14.30, marţi: 8.15 – 18.30, miercuri: 8.15 – 14.30, joi: 8.15 – 17.30, vineri: 8.15 – 13.30.

 

Comentarii

comentarii