Acasă Economic Capitalul Bega Turism Timişoara ar putea fi majorat de 5,8 ori

Capitalul Bega Turism Timişoara ar putea fi majorat de 5,8 ori

361
DISTRIBUIȚI

Marius CristescuPotrivit unui comunicat transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti, Bega Turism Timişoara (SCDE), firmă deţinută de fraţii Cristescu, intenţionează să-şi majoreze capitalul social de 5,8 ori, de la 8,3 milioane de lei la 48,9 milioane de lei, prin încorporarea rezervelor. Astfel, capitalul ar putea fi majorat cu 40,5 milioane de lei, prin emiterea 16,2 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei, titluri care vor fi distribuite acţionarilor proporţional cu cota deţinută. Acţionarii Bega Turism vor discuta propunerea administratorilor la 2 iunie. Firma are un capital de 8,3 milioane lei, împărţit în 3,3 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 2,5 lei. Principalii acţionari ai companiei sunt Marius Cristescu, cu 59,3% şi Emil Cristescu, cu 33,5%.  Compania face parte din grupul Bega care cuprinde peste 30 de firme din mai multe domenii, printre care industria chimică (Begachim, Chimforex), foraj petrolier (Foraj Sonde Craiova), comerţ (Bega Com), turism (Bega Turism), transport (Bega Trans Auto) şi imobiliare (Bega Imobiliare). Cel mai recent transfer cu acţiunile firmei a fost realizat în şedinţa bursieră de vineri, la un preţ de 20 lei, în creştere cu 11,7%. La această cotaţie, capitalizarea Bega Turism este de 66,8 milioane lei.

Comentarii

comentarii