Acasă Actualitate Caraș-Severinul are buget pentru 2011

Caraș-Severinul are buget pentru 2011

DISTRIBUIȚI

Bugetul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al instituţiilor din subordine a fost votat de către consilierii județeni.De asemenea, au fost aprobate şi sumele de echilibrare pentru realizarea proiectelor şi programelor pe localităţi. „Practic, aceste necesităţi sunt astfel finanţate. Din punctul de vedere al acestor alocaţii, în 74 de localităţi din 77 finanţările de anul trecut sunt depăşite, chiar dacă vorbim de un buget de austeritate”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a depus în aceste zile 76 de proiecte la Ministerul Dezvoltării, ce urmăresc introducerea de apă şi canalizare, dezvoltarea şi reabilitarea infrastructurii. Anul trecut au fost derulate, la nivelul judeţului Caraş-Severin, proiecte în valoare de circa 80 de milioane de euro, fără alocările pentru reabilitările pe programul ISPA, iar pe 2011 se speră ca finanţările din fonduri europene să depăşească 100 de milioane de euro. Bugetul general consolidat al judeţului Caraş-Severin arată, la totalul veniturilor, suma de 200 de milioane de lei, din care peste 132 de milioane de lei reprezintă bugetul propriu al consiliului judeţean. În ceea ce priveşte repartizarea pe localităţi, au fost alocaţi aproape 20 de milioane de lei, din care municipiul Reşiţa este exclus. „Municipiul Reşiţa derulează, sau a derulat, prin Consiliul Judeţean, proiecte mari, cum sunt reabilitarea alimentării cu apă şi canalizarea, prin ISPA, reabilitarea Palatului Cultural, înfiinţarea unui Parc Industrial, sau reabilitarea principalelor drumuri. Totodată, vom face o serie de investiţii, pe diferite programe, la Spitalul Judeţean din Reşiţa. În schimb, au fost alocate sume importante municipiului Caransebeş, care derulează proiecte europene, unde sunt angrenaţi bani mulţi”, a afirmat Sorin Frunzăverde.

Comentarii

comentarii