Acasă Economic Carpatair a înregistrat o creștere cu 5% a gradului de ocupare în...

Carpatair a înregistrat o creștere cu 5% a gradului de ocupare în primele 8 luni ale anului

DISTRIBUIȚI

Carpatair, compania aeriană full-service cu hub la Timișoara, a înregistrat în primele luni ale anului 2010 o creștere de 5% a gradului de ocupare și de 22.5% a cifrei de afaceri față de aceeași perioadă a anului trecut. În paralel, compania a înregistrat și o creștere de 26% a numărului de pasageri transportați în luna august 2010, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta a fost determinată în mare măsură de creșterea operării, ca urmare a introducerii unor destinații noi operate direct din București (Otopeni) și Craiova. ”În primele 3 trimestre ale lui 2010 ne-am concentrat pe dezvoltarea bazelor operaționale din București și Craiova și am continuat expansiunea pe piața Italiei, introducând noi destinații și zboruri directe care să răspundă nevoilor de călătorie ale acestei piețe. Aceasta înseamnă că am mizat pe un număr mare de frecvențe și destinații de zbor, orare variate și multiple posibilități de conexiune, care să ofere pasagerilor o flexibilitate cât mai mare în configurarea zborurilor,” a declarat Paula Ardelean, Vice-Președinte Marketing & Vânzări. Din iunie 2010, Carpatair pune la dispoziția pasagerilor serviciul Web Check-in pentru toate cele 10 aeroporturi pe care compania operează în România. Web Check-in este un serviciu gratuit prin care Carpatair urmărește eficientizarea timpului necesar îndeplinirii formalităților de călătorie și simplificarea întregului proces. În paralel, Carpatair a lansat și programul de fidelizare Carpatair Green Club prin care pasagerii beneficiază de zboruri gratuite, prioritate la check-in, gratuități la bagaje suplimentare și ore pe simulatorul de zbor al școlii de aviație Carpatair Flight Training, unul dintre cele mai performante aparate de acest tip din Europa de Est.

Comentarii

comentarii