Acasă Economic „Carrefour Market” la Bega Shopping Centre

„Carrefour Market” la Bega Shopping Centre

DISTRIBUIȚI

Carrefour, primul grup de distribuţie din Europa şi al doilea din lume va deschide, marţi, 30 iunie, cel de al 23-lea supermarket Carrefour în România şi cel de-al 3-lea în judeţul Timiş, la Timişoara, în centrul comercial „Bega Timişoara”. Noul brand, Carrefour Market aduce prospeţime şi claritate propunând un nou stil de cumpărături: cele mai proaspete produse, servicii de cea mai bună calitate şi preţuri mici zilnic. Cu această deschidere, Carrefour îşi consolidează poziţia pe segmentul supermarketurilor în România, care completează prezenţa sa puternică pe cel al hypermarketurilor. Acest nou pas ilustrează strategia grupului Carrefour de a-şi întări prezenţa pe pieţele în creştere, printr-o abordare multi-format, sporind extinderea acoperirii geografice a grupului in România.
Noul concept de supermarket sub brandul „Carrefour Market” rezultă din perfecţionarea semnalisticii interioare conferind claritate, o mai bună orientare a clienţilor în spaţiul comercial şi modernizarea imaginii magazinului. Gama de peste 7.000 de articole include produse proaspete, legume, fructe, lactate, brânzeturi, carne, mezeluri, dar şi produse non alimentare – detergenţi, cosmetice şi articole de uz casnic, prezentate într-un mod atractiv pentru clienţi pe o suprafaţă de vânzare de 1.000 de metrii pătraţi. Orarul de funcţionare al supermarketului va fi de luni până sâmbătă între 8.00 – 22.00 şi duminică 8.00 – 18.00.
Carrefour Market Timişoara este poziţionat în centrul comercial „Bega Timişoara” beneficiind astfel deja de o locaţie bine cunoscută de timişoreni. Accesul se poate face atât cu maşina personală, centrul punând la dispoziţie 100 de locuri de parcare cât şi folosind mijloacele de transport în comun: tramvaiul nr.2 şi nr.4. Echipa Carrefour Market Timişoara numără 40 de angajaţi, dintr-un total de peste 1.000 de angajaţi în supermarketurile Carrefour din România. Grupul Carrefour deţine la nivel mondial aproximativ 3.000 de supermarketuri şi peste 1.300 hypermarketuri.

Comentarii

comentarii