Acasă Actualitate „Cartea absolventului” în perioada de criză

„Cartea absolventului” în perioada de criză

DISTRIBUIȚI

În ciuda crizei economice, Primăria Aradului va continua şi în acest an un obicei implementat cu cinci ani în urmă. Cei peste 2.000 de elevi ai claselor a XII-a din liceele arădene vor primi câte o carte, drept cadou de absolvire. „Cartea absolventului” este deja o tradiţie în Arad, tinerii care se despart în această vară de băncile şcolii fiind deja a cincea generaţie de absolvenţi care primesc acest cadou simbolic. Evenimentul a fost iniţiat prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Arad nr. 93/ 2006, iar suma alocată din bugetul municipiului Arad pentru „Cartea absolventului de liceu” este de 65.000 de lei. Primarul municipiului Arad, viceprimarii şi consilierii municipali vor vizita, în perioada 1-9 iunie, fiecare liceu din Arad, pentru a oferi absolvenţilor bonurile valorice de 30 de lei, pentru achiziţia unui volum.

Comentarii

comentarii