Acasă Cultura Cartea zilei, la Timișoara. Micile plăceri ale morții, de Goran Mrakic, scriitor...

Cartea zilei, la Timișoara. Micile plăceri ale morții, de Goran Mrakic, scriitor din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Romanul Micile plăceri ale morții, scrisă de Goran Mrakic, este cartea zilei la Timișoara, luni 19 septembrie 2022, editua Nemira. „Micile plăceri ale morții”, primul roman al lui Goran Mrakić, surprinde în ansamblul său spiritul, atmosfera și mentalitatea unui sfârșit de epocă dintr-un sat bănățean: Variaș.

Cum? Prin nenumăratele povești acumulate în interiorul cărții, prin anecdotele, snoavele, poantele și istoriile personale, ori cele din folclorul local, prin reflexivitate, diversitate, o doză de nostalgie și una de empatie, scriitorul aduce la viață o lume (aproape) dispărută.

”Chiar sunt curios cât din Rudna copilariei mele o pot descoperi la Variaș! Tot timpul mi-am dorit să pot retrai acele vremuri și sper să mă regăsesc în cartea lui Goran Mrakić ! Poate peste câțiva ani o sa avem și un film după carte”, spune Alex Degianski, fermieri și iubitor de literatură.

Goran Mrakić s-a născut ăn 19 iulie 1979, la Sânnicolau Mare, în județul Timiș și a copilărit la Variaș. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A lucrat timp de 20 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă Naša reč și director al editurii Uniunii Sârbilor din România. În prezent activează în mediul privat.

A publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice și două volume de proză scurtă, Punk requiem și Povestiri din garaj (Nemira, colecția n’autor, 2018). Micile plăceri ale morții este primul său roman.

A primit premiul Uniunii Scriitorilor din Timișoara pentru debut, premiul „Vladimir Bulatović VIB“, acordat de ziarul Politika din Belgrad celui mai bun autor de proză satirică din anul 2011, și premiul „Radoje Domanović“. Scrierile sale au apărut în mai multe antologii de aforisme din Serbia, România, Bosnia și Italia. A tradus din limba română în limba sârbă (și viceversa) mai multe cărți.

Trăiește și lucrează la Timișoara.

 

 

Comentarii

comentarii