Acasă Actualitate ”Cartelul întru ticăloșie” și gunoaiele Timișoarei

”Cartelul întru ticăloșie” și gunoaiele Timișoarei

DISTRIBUIȚI

De trei zile-n-coace, gura nu-i mai tace. Și se luptă, de pe plaja din Miami, cu ”cartelul întru ticăloșie”.

”Cartelul întru ticăloșie format din patru publicații cărora nu le dau numele pt a nu le crește notorietatea, servite de indivizi și individe de-o parșivenie fără margini, oameni incapabili de cel mai mic lucru util, oameni care, prin urmare, ar muri de foame dacă nu li s-ar plăti fie taxă de protecție, fie taxă de asmuțire, au pornit o campanie de-o înverșunare fără precedent împotriva mea.

Amenajările de sărbători, atât de frumoase, care au făcut și fac bucuria a zeci și zeci de mii de timișoreni au fost împroșcate cu noroi.

Orașul este prezentat zi de zi ca fiind “îngropat în gunoaie”.

Stimați timișoreni, este adevărat că în ultimele săptămâni am avut în oraș mai multe gunoaie ca altădată, în contextul disfuncțiilor conexe tranziției la noul sistem de salubrizare, sistem în care PRIMĂRIA NU MAI ARE ÎN JURISDICȚIE GUNOIUL CASNIC, ADICĂ PUBELELE DIN FAȚA BLOCURILOR ȘI CASELOR ȘI CE-I PE LÂNGĂ, CONTAINERELE ȘI GRĂMEZILE ILEGALE, acesta -gunoiul casnic- revenind unei asociații județene numită ADID, condusă de Consiliul Județean.

Primăria a rămas doar cu coșurile de gunoi de pe străzi, din piețe și din parcuri și cu măturatul și spălatul străzilor”, a scris primarul Nicolae Robu.

Un adevăr prezentat doar pe jumătate este tot o minciună. Primăria Timișoare face parte din ADID, fiind chiar membru fondator al asociației. Cum primarul nu poate controla și ADID-ul, așa cum face cu societățile primăriei este greu să ascundă gunoiul sub covor. Primăria și primarul sunt însă cei care ar trebui să anunțe ADID-ul și implicit RETIM-ul unde sunt gropile clandestine de gunoi de pe spațiul public. Și, pe bază de comandă fermă, să plătească RETIM serviciul de ridicare al gunoiului de pe străzi. Prin urmare, DA, primăria are în jurisdicție grămezile ilegale. Nu are însă oameni competenți și nici bani să le facă să dispară. Este mai simplu să ataci pe facebook. Ceea ce primarul a făcut în continuare:

”Am spus-o repetat, nici această parte de curățenie -partea de care răspunde Primăria- nu a funcționat bine, nevenind nimeni eligibil la licitație și în consecință neavând la ora actuală un operator specializat în curățenie. DAR PESTE 90% DIN POZELE CE AU CIRCULAT ȘI MAI CIRCULĂ PE WEB ARATĂ GUNOI CASNIC, PT. CARE PRIMĂRIA NU MAI ARE RĂSPUNDERI, deci NU ESTE CORECT CA NEMULȚUMIRILE SĂ AIBĂ DREPT ȚINTĂ PRIMĂRIA! Trebuie înțeles că într-un stat normal, răspunderea și prerogativele merg mână în mână, atât sub aspect logic, cât și de bun simț și, în definitiv, de drept! Ar fi aberant ca cineva să aibă prerogative și altcineva să răspundă! Întrebați-vă fiecare dintre dv -și vă rog cu respect să o faceți-: ați concepe ca la locul dv de muncă, oricare ar fi acesta și orice profesie ați avea, să răspundeți, să fiți trași la răspundere pt lucruri pt care nu aveți prerogative?! Sunt convins că nu!

Așadar: eu asum răspunderea pt activitățile de golire a coșurilor, de măturat străzile și de spălat străzile, pt că ele sunt în jurisdicția Primăriei, chiar dacă nu am nicio vină că nu s-a prezentat nicio firmă cu ofertă legal-eligibilă la licitație, eu neimplicându-mă sub nicio formă în elaborarea caietelor de sarcini, nefiind de competența mea să mă implic. Dar, răspund și garantez că și dacă va fi să rămânem pe termen mai lung doar cu Horticultura cu sarcina de curățenie stradală -coșuri, măturat, spălat-, Timișoara va fi din nou un oraș curat la acest capitol. Pt salubrizarea pe felia de gunoi casnic -pubele, containere, grămezi ilegale-, pot promite doar sesizarea instituției care răspunde de ea, ADID și punerea de presiune pe ea, alături de dv și în numele dv, cetățenii clienți ai tandemului ADID – RETIM, deci nu ai Primăriei. Acesta este purul adevăr, stimați timișoreni și pe mine puteți conta, oricât m-a durut să se dea în mine în mod nedrept -inclusiv cu amendă de către o instituție degenerată în organ de (re)presiune politică al puterii PSD-ALDE, Garda de Mediu-, în timp ce la adresa celor cu adevărat responsabili, ADID, celor în mâna cărora este, de fapt, decizia-soluție, să nu se spună niciun cuvânt măcar. Și asta numai datorită intoxicării informaționale făcută de aceste tonomate de minciuni care se pretind a fi instituții de presă. Ca orice tonomat, ele “cântă melodia” comandată o dată cu introducerea fisei! Iar eu refuz cu obstinație să introduc fise, ca alții, asta-i problema mea cu această “presă”, stimați timișoreni! Dar eu sunt luptător, luptător pt Timișoara, luptător pt binele public, luptător pt onoare, cinste, corectitudine, dreptate și adevăr! Și nu mă voi lăsa intimidat de salvele de împroșcări cu noroi!”.

Comentarii

comentarii