Acasă Editorial Caşcavalul pisicuţei

Caşcavalul pisicuţei

DISTRIBUIȚI

SRSIsi mai aminteste cineva de fabula autohtona despre bulldog si pisicuta? Bulldog-ul era Vasile Blaga. Pisicuta era Elena Udrea. Pe vremea cand cei doi se bateau pentru presedintia PDL. Pisicuta zgaria rau. Incurajata de Traian Basescu. Iar bulldog-ul isi arata coltii. In cele din urma, bulldog-ul a invins. Pisicuta nu a stat mult pe bara. Si-a construit o noua jucarie. Un vehicul electoral despre care unii naivi credeau ca este vehicul spatial. Acum, pisicuta este pe cale de a fi ejectata. Ii va lua locul adevaratul ctitor al marelui partid de tip nou, care a reusit performanta de a obtine, dupa utilizarea din plin a infrastructurii prezidentiale, un naucitor rezultat de sub 6%. Dar pisicuta a ramas si ea cu ceva. Cu cascavalul.
Am auzit, in ultima vreme, referitor la averea doamnei Elena Udrea, fel de fel de supozitii si de afirmatii. Unele de-a dreptul vazduhiste. Incercand sa acrediteze teza conform careia “ce-i al ei este pus de-o parte”. Ei bine, nu este asa. Iar dovada ne-o ofera Codul Familiei.
In Romania, conform legii, bunurile sotilor sunt comune. Tot ceea ce au acumulat pe parcursul casatoriei, cu doar cateva exceptii, in cazul unui divort, se imparte la doi. Atat activele, cat si pasivele. Atat banii din banca sau ascunsi in vizuina, cat si datoriile. Ceea ce inseamna ca, in eventualitatea – este adevarat ipotetica, pentru ca si domnul Dorin Cocos trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie –  in care sotul Elenei Udrea si-a obtinut averea, in intregul ei sau in parte, pe cai necinstite, banii care urmeaza sa fie returnati statului fac si ei parte din ceea ce numim, generic, comunitatea de bunuri. Cu alte cuvinte, datoriile prezente la data divortului si viitoare, cum ar fi cele concretizate prin executari silite ca urmare a unor fapte penale, fac si ele parte din regimul comunitatii de bunuri. Ceea ce insemna ca, doamna Elena Udrea, daca sotul s-ar afla in aceasta ipostaza, ar fi si ea datoare la stat. Cu partea din avere, reprezentand sifonarea banului public de catre sot. Chiar daca ea nu s-ar fi aflat in cardasie cu acesta. Caci, daca se dovedeste ca s-a aflat, raspunde nu numai pecuniar, ci si penal.
In urma cu nici trei ani, doamna Elena Udrea avea un credit la BRD de trei milioane de euro, nerestituit si aflat in intarziere. Banii fusesera luati pentru “nevoi personale”. Elena Udrea, raspunzand intrebarilor jurnalistilor, a afirmat, in nenumarate randuri, ca are insomnii pentru ca nu stie cum isi va putea restitui datoria la BRD. Dupa insomnie, se echipa in cele mai scumpe haine, calarea cele mai scumpe masini si isi petrecea ziua in asteptarea noului cosmar. Si iata ca, pe neasteptate, situatia s-a rezolvat. Minune! Chiar printr-un divort. La capatul unei sumare proceduri de desfacere a casatoriei, doamna Udrea, nu numai ca a reusit sa-si vada datoria la BRD restituita, dar s-a trezit si posesoarea unei averi de invidiat, de mai multe milioane de euro. De unde banii? Evident, din partaj. Dar daca sotul i-a furat? Adica, fostul sot. Atunci si banii ar trebui restituiti, nu-iasa? Cu terenurile de la Nana cu tot. Iata o tema la care autoritatile statului au obligatia sa mediteze. Iata o problema pe care aceleasi autoritati au sarcina sa o solutioneze. In final, pisicutava fi jumulita? Si lipsita de cascaval?

SURSA: CorectNews.com
http://www.corectnews.com/politics/cascavalul-pisicutei

Comentarii

comentarii