Acasă Actualitate Castel în centrul Timişoarei

Castel în centrul Timişoarei

DISTRIBUIȚI

muzeuPreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc vrea ca Muzeul Banatului să se transforme încet-încet în ceea ce a fost – castel. Să-şi păstreze proprietăţile de muzeu dar să fie scos în evidenţă profilul de castel, pentru ca şi Timişoara să aibă un castel chiar în centrul oraşului care să constituie o atracţie pentru timişoreni şi cei care ne vizitează.   „Avem un castel în centrul oraşului care trebuie aranjat, folosit, ca în toate oraşele mari care au această bogăţie. Este un monument, un patrimoniu aflat în averea CJ Timiş”, sppune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc.  Licitaţia pentru proiectul tehnic necesar pentru reabilitarea Castelului Huniade – Muzeul Banatului a avut loc în decembrie, a fost contestată şi după aceea a avut din nou loc în luna februarie. “Vom păstra expoziţiile, dar o mare parte din personalul administrativ va fi mutat într-o altă locaţie . Este un început al acestui nou concept. Nu se putea realiza însă fără o lucrare fundamentală de întărire a rezistenţei clădirii. Suntem în faza finală a acestui procedeu tehnic în care s-au făcut sute de injecţii în fundaţia castelului. Acum putem gândi partea de amenajare şi refacere a acestui monument extraordinar, Această bogăţie pe care o avem în centrul Timişoarei”, mai spune Ostaficiuc. Dar acest monument este umbrit după cum zice Ostaficiuc de acea construcţie de sticlă din faţa operei timişorene. „Din păcate, apariţia unei lucrări în Piaţa Operei obturează vizibilitatea vizavi de acest castel. În timp sper că se vor găsi soluţiile pentru a da castelului ce-i aparţine, această măreţie. Prima autorizaţie am dat-o noi la momentul respectiv pe cele două intrări care după un an de zile a şi expirat. Eu sper ca să se elibereze această clădire cât de curând. Chiar mă interesează acest castel, să beneficiem toţi timişorenii de el”, mai spune Ostaficiuc.

Comentarii

comentarii