Acasă Actualitate Cât i-a costat deszăpezirea pe timişoreni în iarna ce a trecut?

Cât i-a costat deszăpezirea pe timişoreni în iarna ce a trecut?

DISTRIBUIȚI
În luna noiembrie a anului trecut, Primăria Timişoara însărcina, prin negociere fără anunţ de participare, serviciul de deszăpezire pe teritoriul Timişoarei pentru iarna ce urma să înceapă. Procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare a fost justificată, ca şi înainte de iarna precedentă, prin existenţa unei situaţii de urgenţă, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă.

 Mai exact, licitaţia pentru atribuirea serviciului de deszăpezire nu s-ar fi încheiat în timp util, astfel existând riscul ca Timişoara să rămână acoperită de zăpadă. 
 
Peste un milion de lei
 
Astfel, în luna noiembrie 2009, municipalitatea a atribuit serviciul de deszăpezire şi transport al zăpezii pentru cele două zone în care este împărţit oraşul de către Canalul Bega. Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai mic, însă pentru fiecare zonă desemnată s-a primit, ca de fiecare dată, doar câte o ofertă. S-a stabilit astfel, similar anilor precedenţi, ca de partea Timişoarei de la Nord de Bega să se ocupe Retim Ecologic Service SA, iar partea din Sudul canalului să fie în grija Societăţii Drumuri Municipale Timişoara SA. Adică aceleaşi societăţi care se ocupă de ani buni de deszăpezirea străzilor Timişoarei. Conform estimărilor iniţiale privind cele două contracte, Retim ar fi urmat să primească, după trecerea iernii, aproximativ 460.000 de lei, iar Drumuri Municipale, aproximativ 556.000 de lei. Sumele achitate prestatorilor au fost, conform anunţurilor de atribuire date publicităţii în luna ianuarie a acestui an, de 459.596,47 lei pentru Retim Ecologic Service şi de 554.832,43 lei pentru Drumuri Municipale Timişoara. 
 
„S-au achitat de sarcini cât se poate de bine”
 
Adrian Puşcaş, şeful Serviciului Salubrizare din cadrul Primăriei Timişoara, serviciul care urmăreşte şi cât de eficient se desfăşoară deszăpezirea şi transportul zăpezii, ne-a declarat că cele două societăţi au făcut faţă cu bine iernii ce s-a încheiat. „S-au achitat de sarcini cât se poate de bine. Însă oricând e loc de mai bine, oamenii vor mai mult şi de aceea ne străduim să facem ca, de la an la an, deszăpezirea să fie tot mai eficientă”. Au existat însă şi unele nereguli, spune acelaşi Puşcaş, astfel că unele lucrări de deszăpezire, neexecutate cum trebuie, nu au fost plătite, în cazul ambelor societăţi. A existat, spre exemplu, o zi a iernii ce s-a încheiat, în care lucrările ambelor firme prestatoare au fost refuzate, nefiind executate corespunzător.
 
Pe viitor, oraşul va fi împărţit în şase sectoare
 
O problemă întâlnită des în ultimele ierni în Timişoara au reprezentat-o străzile mici din cartiere, care de cele mai multe ori au rămas acoperite de zăpadă. Pentru a evita aceste situaţii pe viitor, municipalitatea doreşte ca, începând de iarna viitoare, să împartă Timişoara în şase sectoare de activitate în vederea deszăpezirii. „În ultimii ani, în municipiul Timişoara au fost efectuate atât acţiuni de deszăpezire cât şi de combatere a poleiului şi îngheţului a arterelor de circulaţie. Ultima acţiune de deszăpezire, desfăşurată în perioada 15-22 decembrie 2009, a demonstrat incapacitatea tehnică şi organizatorică a operatorilor de a asigura deszăpezirea pe toate arterele de circulaţie contractate şi cuprinse în programul operativ de deszăpezire. Pentru desfăşurarea în condiţii de eficienţă a acestei activităţi recomandăm reorganizarea acesteia şi împărţirea teritoriului municipiului Timişoara pe 6 sectoare de activitate”, se arată în studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii activităţii de deszăpezire-curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ în municipiul Timişoara, semnat de Adrian Puşcaş, şeful Serviciului Salubrizare şi consilierul Georgeta Bădicu. În prezent, există un proiect de hotărâre ce ar urma să figureze pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local Timişoara din această lună, care se referă tocmai la zonarea oraşului în vederea deszăpezirii şi la atribuirea serviciului de deszăpezire şi transport al zăpezii, prin licitaţie publică, pentru perioada 1 noiembrie 2010 – 1 martie 2016. Prin urmare, cel puţin la nivel theoretic, dacă oraşul ar fi împărţit în şase sectoare, de care s-ar ocupa şase societăţi diferite, ar putea fi gestionate mult mai bine străzile mai mici din cartiere.  
 
 
 
 
 
 
 

Comentarii

comentarii