Acasă Actualitate Cât plătește IKEA angajaților din magazinul din Timișoara. „Salariile sunt stabilite în...

Cât plătește IKEA angajaților din magazinul din Timișoara. „Salariile sunt stabilite în baza unei evaluări a pieței din zona respectivă”

DISTRIBUIȚI

Retailerul suedez IKEA, care va inaugura în vara acestui an al treilea magazin din România, în localitatea Dumbrăvița de lângă Timișoara, susține că cel mai mic salariul net pentru angajații din Timiș pornește de la 3.000 de lei lunar fix, incluzând tichetele de masă și decontarea lunară a transportului.

Retailerul suedez de mobilă IKEA a făcut recepția pentru cel de-al treilea magazin din România, din apropierea Timișoarei. Unitatea  se va deschide, din estimările companiei, în vara acestui an. Retailerul mai trebuie să obțină autorizațiile de funcționare de la ISU, DSP, DSV, Mediu și Primăria din localitatea Dumbrăvița și, în plus, să finalizeze procesul de angajare.

Aceasta în contextul în care, la 1 februarie, retailerul a demarat procesul de angajare în masă pentru unitatea din Timișoară, având nevoie de 250 de oameni în aproape toate departamentele.

Un proces dificil, după cum reiese din reacțiile candidaților în  rețelele de socializare.

Pe pagina oficială de Facebook a companiei, în secțiunea de comentarii a anunțului de angajare postat, oamenii au scris numeroase comentarii negative în legătura cu salariile acordate.

Pentru IKEA, bunăstarea angajaților noștri reprezintă o prioritate după care ne ghidăm în tot ceea ce facem. Astfel, ne-am luat angajamentul să oferim un sistem de salarizare corect, incluziv și competitiv pentru toți colegii noștri, iar din acest motiv nu există angajați în echipa noastră care să primească salariul minim pe economie. Salariile oferite de IKEA sunt stabilite în baza unui studiu amănunțit, care include un proces de evaluare a pieței din zona respectivă.

”Salariul net pentru colegii noștri din Timișoara pornește de la 3.000 de lei lunar fix, acesta incluzând tichetele de masă și decontarea lunară a transportului. În funcție de turele în care lucrează, angajații noștri primesc sporuri de weekend și de noapte, astfel adăugându-se o valoare adițională cuprinsă între 10% sau 35% la salariul lor final. În plus, dorim să ne respectăm angajamentul de a veni în sprijinul colegilor noștri cu cât mai multe beneficii adiționale posibile. Printre aceste beneficii se găsesc serviciile medicale gratuite, prin intermediul abonamentelor medicale private sau a asigurării de sănătate, fond de pensie privată, programul de bonus anual IKEA, indemnizația pentru work from home, voucherele de vacanță, cadourile pentru zilele de naștere și aniversările de muncă, reducerile de 15% la majoritatea produselor IKEA din magazinele din România, dar și reduceri în valoare de 30% la produsele din Magazinul cu Produse Suedeze și la aproape 2.000 de produse de amenajare a locuinței și de economisire a energiei în magazinele IKEA din toată țara. Totodată, amintim beneficii precum sprijin parental adițional, cum ar fi o lună de vacanță suplimentară față de cea prevăzută de lege pentru tați, astfel încât ei să o poată fi alături de copiii lor de îndată ce partenerele lor se întorc la muncă, precum și posibilitatea ca mamele și tații să lucreze o lună part-time, atunci când revin din concediul parental și să primească salariu pentru muncă full-time, precum și multe altele”, ne-a transmis IKEA.

Compania mai susține că procesul de construcție a unui magazin IKEA este un proiect complex, care poate fi influențat de o serie de factori externi. Procesul de recrutare în masă, demarat la 1 februarie 2023, nu a influențat în niciun fel planurile de deschidere a magazinului.

Comentarii

comentarii