Acasă Actualitate Catedrala mitropolitană Timișoara își  sărbătorește cel de-al doilea hram, timp de trei...

Catedrala mitropolitană Timișoara își  sărbătorește cel de-al doilea hram, timp de trei zile

DISTRIBUIȚI

Ca în fiecare an, de praznicul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, catedrala mitropolitană Timișoara își  sărbătorește cel de-al doilea hram, în perioada 14 -16 septembrie, cu un program bogat de manifestări.

Slujbele religioase vor începe dimineața (14 septembrie), când se va oficia Sfânta Liturghie, iar seara, în prezenţa multor credincioşi, se va oficia vecernia cu litie.

La ora 21 va avea loc tradiționala procesiune cu sfintele moaște, când de asemenea vor participa sute de credincioși.

Catedrala Mitropolitană din Timişoara este una dintre cele mai impresionante monumente arhitecturale religioase din Banat și din țară.

Situată în centrul oraşului, la încrucisarea celor mai importante artere de circulaţie, catedrala închinata Sfinţilor Trei Ierarhi impresionează prin dimensiunile ei însemnate, prin specificul arhitectural şi prin învelisul de ţiglă smalşuită, care străluceşte minunat în lumina soarelui.

Catedrala a fost construită între anii 1936 şi 1940, după schiţa arhitectului Ioan Troianescu, fiind declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura şi sculptura ei. Construcţia propriu-zisă a catedralei a început în anul 1936, prin sfinţirea pietrei de temelie, de catre episcopul Andrei Magieru al Aradului. Lucrările de zidire s-au întins pe aproape cinci ani, catedrala acoperind o suprafaţă de peste o mie şi cinci sute de metri pătraţi cu un volum al interiorului de peste cincizeci de mii de metri cubi.

 

Catedrala are nu mai puţin de unsprezece turle, din care turnul principal are aproape optzeci şi patru de metri. Construcţia are o lungime 60 m şi o lăţime de 32 m.

 

La slujbele săvârşite în aceasta pot lua parte in jur de 5000 de credinciosi. In turnurile catedralei sunt asezate sapte clopote mari, deosebit de puternice. În toamna anului 1946, dupa zece ani de efort, noul locaş mitropolitan, împodobit cu cele mai bune şi mai alese opere, aştepta solemnitatea târnosirii şi încredinţării cultului pentru care a fost destinat. Astfel, a fost aleasa ziua de 6 octombrie 1946 ca zi a marelui praznic al ortodocsilor din Banat.

La această mare procesiune a participat însuşi patriarhul Nicodim Munteanu şi regele Mihai I, alături de ierarhi din Sfântul Sinod şi reprezentanţi din toate colţurile pământului românesc. Din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial, finisajele şi picturile interioare şi exterioare au fost finalizate însă abia în anul 1956.

Stilul arhitectural al Catedralei Mitropolitane din Timişoara îmbină tradiţia religioasă romană cu cea bizantino-moldovenească. Cu firide sub streşini, cu bolte înstelate în interior, cu discuri lăcuite într-o multitudine de culori, acest stil poate fi regăsit şi în mănăstiri precum Cozia sau Prislop, tipice secolului al XIV-lea.

 

Programul slujbelor religioase

Marți, 14 septembrie 2021

19:00 – Vecernie cu litie

21:00 – Procesiunea cu sfintele moaște

23:00 – Utrenie

 

Miercuri, 15 septembrie

0:00 – Sfânta Liturgh ie

3:00 – Acatistul Sfântului Iosif

4:00 – Acatistul Sfintei Cruci

5:00 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa

6:00 – Taina Sfântului Maslu

9:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 – Vecernie

21:00 – Paraclisul Sfântului Iosif

 

Joi, 16 septembrie

7:30 – Utrenia

9:00 – Sfânta Liturghie

18:00 – Acatistul Sfântului Iosif

19:00 – Reașezarea raclei

 

 

Comentarii

comentarii