Marian Truțulescu – este membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Timișoara și Reșița, profesor de arte vizuale, aflat la cea de-a șaisprezecea expoziție personală de grafică și pictură – și vine la Casa Artelor, pe simezele galeriei Pygmalion din orașul de pe Bega cu un proiect nou, în 16 ianuarie, de la ora 18.00.
Acum, portretul dedublat, o expresie a omului modern, contemporan, poartă cu sine tot zbuciumul lumii în care trăiește, lucru care se face prin compozițiile ce se deschid și se închid în jurul personajului – personajelor care apar în lucrări.
Expoziția ”IN – FACES sau În-Chipuri”, de
joi, 16 ianuarie 2020, va fi prezentată de către lector univ. dr. Gabriel
Kelemen, vicepreşedintele UAP Timișoara, critic de artă.
”IN-FACES” sau “În-Chipuiri” se intitulează noua serie de lucrări de pictură,
realizate în tehnica ulei pe pânză sau acrilice pe pânză.
Aproape toate lucrările au ca centru de interes chipul care, în viziunea personală, a devenit leit motiv, el se transformă în funcție de stare, de reprezentare sau imaginație.
Această abordare este o consecință a lumii în care trăiesc, o reluare a propriilor dezbateri cu mine însumi. Fizionomiile sunt cu expresii câteodată dure, alteori senine și pasive, devenind prin contrast trăiri intense, angoase, clișee ale tumultului exterior și interior.
Problematica multiplicării chipurilor și implicit cea a transpunerilor identității individuale sau de masă, din mediul apropiat mie, este o problemă cu care se confruntă întreaga societate.
Toți își caută identitatea, unii par intangibili, unii sunt fățarnici, unii se prefac și devin propriile ținte, unii sunt doar greșit înțeleși de ceilalți, însă toți suntem până la urmă oameni. Sunt experiențe trăite de mine, sunt experiențe împărtășite de alți și poate, la fel ca și mine, la rândul lor, ceilalți se izbesc de aceleași personalități multiple ale eului lor sau a persoanelor care îi înconjoară.
Adevărul despre societatea în care trăim este unul trist, chiar deprimant, dualitatea individuală sau socială este în plină desfășurare. Canalele de social-media, de dialog interuman dezvăluie multiple astfel de cazuri, sunt lumi închipuite de unii, sunt lumi paralele realității, falsul devine adevăr flagrant, iar ca entitate de sine stătătoare ți-e greu să mai discerni între ce este și ce nu e de fapt…
De ce închipuiri, de ce chipuri? Chipul
transmite emoția sufletească, el este modalitatea de expresie prin care
încercăm să ne exprimăm controlul sau, din contra, răbufnirea trăirilor
interioare. În el stau laolaltă neputința, dezgustul, refugiul, evadarea de zi
cu zi. Chipul devine, la fel ca și arta, un transmițător de emoție care provine
dintr-o stare.
Deci sub același chip se pot regăsi nenumărate stări, tipologii, atitudini
diferite.
În lucrarea “Perspectiva umană”, spre exemplu, folosesc imaginea dedublării propriului eu în cele trei timpuri ale existenței: trecut, prezent și viitor. Personajul comunica cu sine în aceste ipostaze, și, deși chipul suferă transformări fizionomice, rămâne problematica existenței, cea care creează dinamică și emoție.
Maniera de lucru subliniază aceste stări amintite. Fie că este vorba de gamă caldă sau rece tot timpul există accente, linii, forme care susțin dinamica și demersul imaginar al compoziției.
Chiar și dripping-urile și gesturile spontane pe care le folosesc subliniază aceeași idee a existenței, de scurgere și consum firesc, aproape intuit, a timpului propriu.
Eu propun compoziții care prin prisma viziunii pot fi considerate personale dar care, cu siguranță, sunt posibile subiecte de dezbătut și pentru cei care au neliniști asemănătoare. Suntem ființe cu frică de D-zeu, cu alte frici și temeri, suntem oameni și din păcate nimic din ceea ce ne mai poate surprinde, plăcut sau neplăcut, nu mai este ceva nefiresc.
Ce mult contează pentru aceste zile sinceritatea citită pe un chip de copil, ce mult înclină balanța. Acest déjà vu a condiției umane încerc să îl pătrund și să îl explorez. Câteodată mă văd înger, câteodată demon, câteodată nu sunt eu, câteodată alți nu sunt ce par a fi, câteodată… eu doar închipui tensiuni, dar poate ele chiar există…, important este să le cauți și să le eliberezi prin artă!”, mărturisește Marian Truțulescu.
