Acasă Actualitate Caz unic la Spitalul Judeţean Timişoara

Caz unic la Spitalul Judeţean Timişoara

DISTRIBUIȚI

Caz unic la Spitalul Judeţean Timişoara. După ce i-au extirpat aproape 5 kilograme de piele, carne şi grăsime de pe piciorul drept unui pacient imobilizat la pat, diagnosticat cu o malformaţie congenitală extrem de rară – Neurofibromatoza Recklinghausen – acum chirurgii îi vor tăia oasele, i le vor îndrepta, apoi i le vor fixa la loc cu plăci şi şuruburi. Piciorul era mai gros de trei-patru ori decât normal. Boala mai este denumită în limbaj popular picior de elefant. Conf. univ. dr. Lucian Jiga, chirurg specialist, a declarat marţi, 20 septembrie, că un asemenea caz nu s-a mai întâlnit. Pacientul suferă de o maladie foarte rară, din naştere. Din cauză că lipseşte o genă, ţesuturile moi cresc în exces, iar acest fapt afectează şi oasele. Piciorul nu era funcţional. În general, boala nu este vindecabilă, dar prin multiple intervenţii chirurgicale membrul inferior se poate corecta, iar pacientul va putea să îl folosească şi nu va mai rămâne imobilizat la pat.
Dr. Dinu Vermeşan chirurg ortoped, a spus că operaţiile cuprind două etape: în prima etapă sunt extirpate părţile moi de pe picior, iar în etapa a doua oasele strâmbe ale membrului inferior vor fi tăiate, îndreptate, apoi fixate la loc, cu şuruburi şi plăci. Maladia în sine nu va fi vindecată niciodată, însă bolnavul îşi va putea utiliza piciorul pentru a se deplasa. “Înainte nu putea umbla. Avea şi răni. Acum poate umbla. Scopul nostru este ca pacientul să se deplaseze cât mai normal”, a spus dr. Vermeşan.
Dr. Radu Prejbeanu, directorul medical al Spitalului Judeţean Timişoara, a atras atenţia că, deşi unitatea sanitară trece prin mari probleme financiare, medicii reuşesc să facă performanţă şi să-i ajute pe bolnavi. Acest caz unic va fi dezbătut pe larg la congresele medicale. Pacientului i s-a refăcut membrul inferior, după primele operaţii, şi a început procesul de recuperare.
 

Comentarii

comentarii