Acasă Economic CCIAT și DSP Timiș prezintă noutățile legislative în domeniul igienei și sănătății...

CCIAT și DSP Timiș prezintă noutățile legislative în domeniul igienei și sănătății publice. Proceduri. Contravenții. Sancțiuni

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, organizează, marți, 28 februarie 2023, în sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIA Timiș, cu începere de la ora 1100, seminarul de informare “Noutăți legislative în domeniul igienei și sănătății publice. Proceduri. Contravenții. Sancțiuni”.

Vor fi dezbătute:

Măsurile de inspecție privind condițiile igienico-sanitare pentru domeniul HoReCa în contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană – ultimele noutăți legislative Dl. Ing. Sorin POPESCU – Inspector Superior în cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică.

Condițiile de avizare și circuite igienico-sanitare în unitățile publice alimentare, unitățile de învățământ publice și private etc  – ultimele noutăți legislative Dna. Conf. Univ. Dr. Salomeia PUTNOKY – medic primar igienă în cadrul compartimentului de Evaluare a Factorilor de Risc din Mediul si Viața în Muncă.

Problematica examinărilor și cursurilor privind noțiunile de igienă din unitățile comerciale – ultimele noutăți legislative Dl. Asist. Univ. Dr. Ionuț CĂPRARU – Medic șef din cadrul Departmentului de Supraveghere în Sănătate Publică și Președinte al Comisiei de Examinare. Detalii și înscrieri: tel. 0372 185 285 sau e-mail: ccoroian@cciat.ro, Cristina COROIAN. Termen de înscriere: 24.02.2023.

Comentarii

comentarii