Acasă Actualitate CCR: Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale. Cine le va putea...

CCR: Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale. Cine le va putea contesta

DISTRIBUIȚI

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională ordonanța de urgență prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare.

Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului, care susține că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

Decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte CCR, la Digi24.

De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția într-un comunicat de presă.

„Din analiza întregului act normativ, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2020, remarcăm faptul că Guvernul nu a prevăzut vreo faptă contravenţională care să poată fi sancţionată, ci s-a limitat să reglementeze (…) că nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie (…) Este de remarcat că, prin formularea generică utilizată la art. 9 (a cărui nerespectare atrage răspunderea contravenţională) fapta nu este configurată prin lege (…). Or, în ipoteza contravenţiilor, legiuitorul trebuie  să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale (…)”, se arată în sesizarea formulată de Avocatul Poporului.

Cine va putea contesta amenzile primite pe durata stării de urgență, după decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională OUG prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare? Judecătorul Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, spune că la instanță pot merge doar cei care sunt încă în termenul de contestare. Avocatul Adrian Cuculis spune, pe de altă parte, că pot face contestație toți cei care au primit amenzi majorate, chiar și în cazul în care le-au plătit.

Zegrean spune că decizia CCR era de așteptat, pentru că „amenzile sunt mult prea mari pentru puterea de plată a românilor” și că, având în vedere aceste sume, nu trebuia lăsat la latitudinea agentului constatator să stabilească cuantumul amenzii, ci era nevoie de criterii clare.

„Nu se anulează de drept procesele verbale. Fiecare cetățean care consideră că a fost sancționat pe nedrept trebuie să se adreseze justiției, dar trebuie încă o condiție: să mai fie în termenul de contestare”, a spus el.

El a spus că cei care mai sunt în termenul de contestare, prevăzut în procesul verbal, se pot adresa instanței și își pot primi banii înapoi, chiar dacă au plătit amenzile.

„Cei care nu au contestat și au plătit și nu mai sunt în termenul de contestare, e bun plătit”, a precizat el.

Zegrean a precizat că ordonanța este în vigoare până la publicarea deciziei Curții Constuționale în Monitorul Oficial. Termenul maxim e de 30 de zile.

Întrebat dacă se mai pot da amenzi în continuare, Zegrean a răspuns: „Dar cine își asumă riscul? Sigur că omul va face contestație și judecătorul va ține seama de asta. Teoretic da, dar cu acest risc”.

El a adăugat că nu e obligatoriu ca judecătorul care va judeca contestațiile să le și admită.

Pe de altă parte, avocatul Adrian Cuculis spune că decizia CCR de azi „vine ca o bombă pentru tot ce a însemnat strângerea de amenzi de milioane de euro”.

„Ordonanța 34, care de azi a devenit neconstituțională, a venit pe data 31 martie și a modificat ordonanța 1/1999 de instituire a stării de urgență, modificând cuantumul amenzilor contravenționale. Odată cu decretul 195 de intrare în stare de urgență s-au suspendat toate termenele, inclusiv termenele pentru contestarea amenzilor contravenționale. Toți cei care au fost amendați începând cu 31 martie, când a intrat în vigoare ordonanța 34, pentru toate persoanele amendate de atunci și până astăzi nu s-a scurs termenul de 15 zile, sunt în termen pentru a formula o contestație la acele procese verbale. Teoretic, după ce legea a fost modificată, nu mai există un factor sancționator, nu mai există litera de lege pentru contravenția săvârșită. Termenul de contestație nu s-a scurs niciodată, el a fost suspendat prin decretul președintelui privind instituirea stării de urgență, toți care au fost amendați vor putea să deschidă aceste procese”, a spus el.

Cuculis spune că acest lucru este valabil și pentru cei care au plătit amenzile.

„Și ei vor putea să deschidă o plângere contravențională și după ce se va anula, statul român va trebui să restituție toți banii înapoi”, a spus el.

El spune că judecătorii trebuie să țină cont de decizia CCR și e convins că toți cei care vor contesta amenzile vor avea câștig de cauză, chiar dacă este vorba de amenzi date pe bună dreptate.

Avocatul spune însă că, chiar dacă va exista o perioadă în care nu pot fi date amenzi, în urma deciziei CCR, oamenii ar trebui să rămână în continuare în casă.

„Nu înseamnă că, dacă nu mai avem un factor sancționator în OUG, nu săvârșim contravenții. Românii ar trebui să rămână în case, să folosească toate dispozițiile din ordonanțele militare și să în niciun caz să nu se relxeze gândindu-se la decizia asta a CCR. Singurul lucru pe care ar trebui să-l folosească ar fi apanajul de a contesta amenda, de a primi un termen de judecată, de a anula procesul verbal, dar celelalte interdicții trebuie să rămână în vigoare”, a precizat Cuculis.

Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului, care susține că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.

Comentarii

comentarii