Acasă Actualitate Ce faci…

Ce faci…

DISTRIBUIȚI

Proiect de hotărâre pe site-ul CJ Timiş:
“Ce faci?” este o întrebare destul de normală şi în acelaşi timp banală. În multe cazuri urmează imediat după “Ceau”. Unii s-au dezis de această întrebare, refuzând să o mai formuleze, iar alţii nu suportă să le fie pusă această întrebare, catalogând-o ca o curiozitate excesivă uneori. Totuşi, ea se foloseşte… Pe stradă, la telefon şi chiar pe unele site-uri… oficiale. Marţi, pe site-ul Consiliului Judeţean Timiş, la secţiunea hotărâri ale consiliului – proiecte de hotărâre, apărea un proiect mai straniu. Acesta se numea simplu – “ce faci”. Hmm, curios nume pentru un proiect ce nici măcar nu se transformase în hotărâre, nefiind aprobat de consilierii judeţeni. Curiozitatea te împinge de la spate şi dai click pe el. Proiectul de hotărâre postat pe site este unul aproape gol. Adică scrie “România, Consiliul Judeţean Timiş, Proiect de hotărâre privind ce faci”. Mai jos continuă: “Având în vedere Raportul nr. 500 Hotărăşte: …”. Dar ce hotărăşte acest proiect de hotărâre te întrebi? Ei bine, hotărăşte articolele 1, 2, 3, în dreptul cărora nu scrie nimic. Deci nu hotărăşte nimic. Eventual e o întrebare pusă consilierilor judeţeni sau locuitorilor judeţului Timiş de către reprezentanţii consiliului cu articolele lăsate libere pentru a se completa eventual ulterior de cei care binevoiesc să răspundă la întrebare. Oricum, versiunea poate fi şi tipărită, aşa că, bănuiesc, se poate completa şi cu stiloul sau un creion cu mină de 0,5. Aşadar, probabil era o întrebare adresată publicului, unii din consilierii judeţeni fiind în vacanţă, în acest răstimp neavând loc şedinţe pe comisii. Plenul a avut loc la începutul acestei luni, viitorul urmând să aibă loc în luna septembrie, în acest fel consilierii judeţeni făcând şi o şedinţă pe lună, aşa cum prevede regulamentul şi lăsându-şi şi ceva loc pentru vacanţa de vară. Aşadar, cui îi este adresată întrebarea? Şi locuitorii judeţului Timiş oare ce ar putea răspunde la această întrebare? Fac bine, fac rău… ce fac ei de fapt? Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş au recunoscut: “Este o greşeală care va fi remediată în cel mai scurt timp posibil”. Uff, ce bine, şi noi care credeam că e un fel de sondaj cu privire la ceea ce facem… Pentru că dacă întrebarea “ce faci” era adresată locuitorilor judeţului, exista riscul ca răspunsul să vină înapoi ca un bumerang: ”Dar voi?”…

Comentarii

comentarii