Acasă Editorial Ce mai face Timişoara?

Ce mai face Timişoara?

425
DISTRIBUIȚI

Toamna rece apasă  deja peste noi,  peste cei deja apăsaţi de Boc şi ai lui, peste mitingurile de stradă, chiar dacă slab realizate la Timişoara, peste criza ce pare fără sfârşit. Apasă şi gata! Aşa ar spune un copil. Problema Timişoarei este că  are  o şansă de relansare în proiecte îndrăzneţe, prin votarea noului regulament al consiliului local, care va permite grupurilor „parlamentar locale” să vină cu idei, cu investitori, cu  alte  proiecte, pentru a nu mai exista suspiciunea că doar  echipa executivă se ocupă de propunerile locale. De altfel,  există un soi de spaimă  de umbre şi penumbre, de  zmei închipuiţi, ca şi cum securitatea ar fi reînviat şi, mai grav, ca şi cum un proiect nou ar trebui să aducă cu sine ceva  ilegal,  contrafăcut sau obscur. De ce?  Toată lumea  face paranoia în România şi,  mai nou, şi la Timişoara? Idei măreţe pentru Timişoara zac pe rafturile primăriei, dar şi ale  altor instituţii publice, numai pentru că un grup de funcţionari  publici cred că ei sunt Alfa şi Omega, ei cred că sunt  deţinătorii  adevărului absolut şi  pe lângă ei nu se mai poate trece.  Timişoara  are un logo minunat „Timişoara, oraşul artelor”, dar nu are  un brand  real, aşa  cum nici România nu are. Suntem disperaţi pentru nenorocirea  numită PDL, pentru lipsa de responsabilitate  de care acest guvern dă dovadă, ucigând  vieţi, la propriu şi la figurat, ucigând iniţiative şi proiecte, dar noi, la Timişoara,  ce fel de exemplu invers putem da? Mă doare faptul că,  ani la  rând, ne-am  fălit cu  performanţele din administraţia locală, dar acum suntem  cenuşii şi trişti,  precum România toată. Ba, dimpotrivă, văd oraşe curate, spălate şi măturate,  clădiri reabilitate, drumuri reparate, acolo unde altădată  te împiedicai în  resturile  abandonate. Mă doare faptul că  domnul  primar Ciuhandu, pentru  care  am respect şi-l consider o persoană serioasă, se lasă  manipulat de o mână de oameni din jurul său, care au o vedere îngustă, măcinată de  orgolii şi invidii,  de concurenţă internă pentru  putere în Primăria Timişoara şi care  nu se mai înţeleg între ei. Mă simt ca  şi  cum am trăi istoria  secolului XVI,  în Anglia Tudorilor, când cel mai tare era cel care şoptea cel mai mult şi mai bine din otrava  dezbinării, în urechea regelui! Primăria, consiliul judeţean şi alte instituţii nu sunt proprietăţile private ale celor care, temporar,  îşi au  acolo scaunele. Timişoara există în afara acestor intrigi, dar este păcat că ele există, totuşi, pentru  no cetăţenii, noi cei care circulăm pe străzi,  ne plimbăm  pe trotuare sau prin parcuri,  le simţim. Le vedem! Începe curăţenia de toamnă şi  vom fi din nou alături de Primăria Timişoara, prin campania  „Nu te pune cu timişorenii!”, dar  ce păcat că nu noi suntem cei care putem da amenzi pentru  nesimţire, murdărie, zgomot,  neglijenţă şi pentru… statul degeaba  sau la fumat, în şi pe lângă  birourile administraţiei publice. La consiliul judeţean, cel mai fălos este  chiar „şeful”, care fumează în birou, ca şi cum biroul ar fi proprietatea sa privată. Dar nu acesta este cel mai rău… rău. Relele  din administraţiile noastre ne-au cam luat numele de „fruncea” de  pe fruntea noastră! Ah, ştiu de ce! Nu ne conduc bănăţenii!

Comentarii

comentarii