În plin ”concert” al pandemiei de Covid 19, oamenii în care unii alegători am (au) avut încredere, oamenii care ne reprezintă în forul democrației, Parlamentul României, fac ”vrute și nevrute”, cum zice o vorbă din bătrâni. ”Ei sunt aleșii noștri”, un slogan perimat și mediocru pe care, sunt sigură, îl vor arunca peste bord, în curând, popoarele lumii, dar și noi, românii, că nu suntem proștii mapamondului, ci dimpotrivă!
În vremuri de criză se vede inteligența, capacitatea de a găsi soluții pentru noi, dar și pentru cei din jur, o spunea chiar Einstein, o reluăm și noi. Inteligența socială, dar și cea pragmatică, doi vectori de care ar trebui să se bucure aleșii, dar și noi, naivii, atunci când îi votăm, sunt dovediți a fi… aproape zero. Ei, parlamentarii, sunt cei care ar trebui să răspundă telefoanelor noastre, mesajelor, semnalelor, după modelul democrație americane, dar NU. Ei devin infatuați, prea plini de nerecunoștință, pe fondul sonor al unor expresii agramate și lipsite de minima cultură, pe care le zboară în public, fără rușine. Desigur, nu toți aleșii sunt la fel, dar unii dintre ei, cei mai mulți, se joacă de-a interesul propriu, se joacă cu destinele celor manipulați.
O probă a modului aventurier în care se face politica este, din păcate, ”modelul” Alina Gorghiu, pe care am simpatizat-o, bucurându-mă de o prezență feminină în politica misogină din România, și în ale cărei bune intenții am crezut. Dar, vai, ce păcăleală. Ea este autorul legii, pe care, din păcate, Senatul a votat-o acum, în vremea crizei de Coronavirus, pentru ispășirea pedepselor sub șapte ani de închisoare, cu executarea la domiciliu. Să fie oare adevărat că unul dintre beneficiari ar fi chiar Bogdan Olteanu, un fost liberal, apropiat grupului Alinei Gorghiu? ”Întreb pentru un prieten”, vorba unor activiști civici din mediul on line. Senatul a votat, adică PNL, PSD, USR, UDMR, toată suflarea cuprinsă în lista decepțiilor noastre iremediabile, dar Alina Gorghiu tocmai de asta a profitat, dând vina pe… Senat. Ce a urmat? O revoltă publică, iar aici, la Timișoara, o hotărâre fermă a membrilor PNL vocali: Alina Gorghiu să nu mai fie pe listele Timișului. La această atitudine, adăugăm atitudinea președintelui PNL, Ludovic (ce bun) Orban, care a declarat: ”Aceasta a fost picătura care a umplut paharul! (doamnei Gorghiu – n. r.)”. Alina Gorghiu, care juca rolul de proastă calitate a unui ”bănățean adoptat” a dat, sărmana chics. ”O pus-o zmeu să facă așa o prostie”, a zis un bănățean autentic, nu unul de împrumut, dar Alina nu înțelege limba.
Un alt aventurier este Pavel. Pavel Popescu, care s-a apucat să… amenințe China. A cerut interzicerea investițiilor chineze în România! A tunat și a fulgerat despre cum o să se controleze firmele, chiar și cele cu aport românesc în firmele chinezești. Ce curaj are acest firav la trup și la suflet! Se ia în piept cu China, precum Ștefan Cel Mare cu turcii! El, care tremura pe lângă liderii PNL Timiș, până la punerea pe liste, având atuul locului, apoi pe cel al implicării în cazul ”Colectiv”, fiind de fapt omul lui Cioloș, o recomandare pentru care liberalii locali au scrâșnit din dinți, atunci când Gheorghe Falcă a venit cu el, pe ”tavă”, iar liberalii locali au acceptat compromisul, pentru că venea, vezi, Doamne, ”de sus”.
Deputatul Arian Pau a promovat ideea unor schimbări în structura Comitetului pentru Situații de Urgență din Timiș, cu motivarea că cei ce sunt ar fi cam incompetenți, iar partidul său ar avea soluții! Aș pune această atitudine într-un cadru strict politic, fără ecouri, fără rezultat, poate puțin hilar… Dar domnul Pau ar putea dovedi astfel că…. muncește pentru țară și popor.
Cred că singurul care a făcut totuși lucruri serioase este deputatul Marilen Pirtea, care s-a implicat într-un proiect de cercetare, împreună cu alte universități din România, pentru cadre didactice, și care relevă faptul că profesorii din țară nu sunt pentru înghețarea anului școlar. Cercetarea a stat la baza deciziei Ministerului Educației de a nu îngheța anul școlar!
Alți parlamentari de Timiș? Da, avem pe listă, dar nu știm nimic de ei, pentru că nu au ieșit cu nimic în evidență. Nici de bine, nici de rău. Orson Welles le-ar da nota patru!
