Acasă Eveniment Ce se mai vinde prin piețele din Timișoara? Parfumuri contrafăcute și țuică...

Ce se mai vinde prin piețele din Timișoara? Parfumuri contrafăcute și țuică la bidon

424
DISTRIBUIȚI

Jandarmii din Gruparea Mobilă Timișoara au verificat, pe 9 februarie, piețele din oraș. În urma acestor acțiuni, au fost depistați un bărbat care vindea parfumuri contrafăcute, în Piața Flavia, și un altul care vindea țuică, în bidoane de 5 litri, în Piața Verde.

Asupra bărbatului care „oferea, spre comercializare, recipiente din sticlă ce au în conținut un lichid cu miros de parfum şi care au inscripționate numele unor mărci consacrate”, după cum spun jandarmii, au fost găsite 14 astfel de recipiente. Acesta a fost identificat având vârsta de 43 de ani și domiciliul în municipiul Timișoara.

Existând suspiciunea că parfumul oferit spre comercializare este contrafăcut, jandarmii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, întreaga cantitate și au înaintat actele de sesizare, organelor de urmărire penală, având în vedere că „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998, actualizată”.

Bărbatul care vindea țuică în Piața Verde și-a distribuit cei 45 de litri în recipiente din plastic, de câte cinci litri. Jandarmii i-au stabilit identitatea, acesta având vârsta de 46 de ani și domiciliul într-o localitate din județul Timiș. „Întreaga cantitate de 45 litri de băuturi alcoolice a fost ridicată în vederea confiscării și predată Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, spre luarea măsurilor ce se impun”, asigură reprezentanții grupării de jandarmi.

Comentarii

comentarii