Acasă Eveniment Ce vor medicii din Timişoara?

Ce vor medicii din Timişoara?

DISTRIBUIȚI

În cazul proceselor de malpraxis, judecătorii să fie obligaţi să accepte avizul consultativ al Colegiului Medicilor, înainte de a da o sentinţă, fiindcă judecătorii nu cunosc specificul activităţii medicale şi protocoalele medicale –aceasta este una dintre cerinţele Sindicatului Medicilor „Materna” Timişoara, ce ar trebui introdusă în proiectul noii Legi privind reforma în sănătate, ce urmează a fi adoptată de către Ministerul Sănătăţii.

Firmele de asigurare să aibă avocaţi specializaţi în malpraxis

De asemenea, medicii mai cer ca programul de gardă să fie adaptat conform directivelor Uniunii Europene. „Obligatoriu, după munca de noapte, să ai 24 de ore de odihnă. În sistemul sanitar din Timişoara nu se respectă. Medicul intră în gardă dimineaţa la ora 8 şi iese a doua zi la ora 13, munceşte 29 de ore, apoi, iarăşi, dimineaţa, trebuie să îşi reia lucrul”, a spus dr. Olimpia Oprea, preşedintele sindicatului, duminică, 6 noiembrie. A treia solicitare este ca firmele de asigurare să fie obligate să aibă avocaţi specializaţi în cazuri de malpraxis, fiindcă doctorii nu au timp să îl piardă prin tribunale şi nici să plătească din propriul buzunar pentru toate acţiunile juridice. „Cel mai bine ar fi ca noul proiect de lege să fie supus dezbaterii publicii”, a precizat dr. Oprea.

„Suntem conştienţi…”

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) a luat act cu îngrijorare de intenţia autorităţilor de adoptare rapidă a legii reformei în sănătate şi fără o consultare prealabilă cu reprezentanţii pacienţilor. Legea este extrem de importantă pentru pacienţii din România, de aceea este necesar ca proiectul de lege să fie făcut public cât mai repede şi să fie supus unui proces larg de dezbatere publică. Societatea civilă trebuie să aibă un cuvânt de spus în cazul noului proiect, iar organizaţiile de pacienţi trebuie să fie prezente în procesul de scriere a legii reformei în sănătate, putând avea un aport important în găsirea celor mai bune soluţii de acces la tratament.
“Cu toţii suntem conştienţi că este haos în sistemul sanitar. Vedem problemele majore pe care le au spitalele, vedem cum pacienţii sunt trimişi să-şi cumpere singuri medicamentele şi consumabilele necesare, vedem cum medicii pleacă din ţară. Reforma este necesară, dar trebuie să ne asigurăm că se va merge într-o direcţie bună. Este necesar ca prin aceasta reformă, pacientul sa fie in centrul sistemului, să fie implicat în luarea deciziilor care îl privesc în mod direct.”, a declarat Tache Gheorghe, preşedintele  COPAC. De asemenea, COPAC cere ca prin acest proiect de lege să se respecte Carta Europeană privind Drepturile Pacienţilor, fiind un document internţional la care România a aderat şi care trebuie cuprins şi în legea naţională.

 

 

Comentarii

comentarii