Acasă Actualitate Cea mai infectă stradă din Timișoara este Alba Iulia, din chiar centrul...

Cea mai infectă stradă din Timișoara este Alba Iulia, din chiar centrul orașului – Foto

DISTRIBUIȚI

În ultima vreme, Piața Victoriei, situată chiar în centrul Timișoarei, a devenit un loc foarte murdar, iar strada Alba Iulia, unde se află intrarea în Teatrul Maghiar și German, pare a fi cea mai infectă.

Mai grav, tot pe această arteră pietonală funcționează și info-centrul turistic al Primăriei Timișoara, iar mizeria infernală te lovește chiar de la ușă când vrei să intri, ceea ce este foarte urât și grav, dat fiind că acel centru de informare a fost creat, pentru a veni în sprijinul nu numai a cetățenilor români care vor să viziteze orașul, cât mai ales pentru cei străini, unde pot afla informații clare despre ce înseamnă Timișoara.

Așadar, chiar la intrare te întâmpină stratul găinaț lăsat de porumbeii care sunt tot mai mulți. Găinaț este și pe pervazul ferestrelor. Mizeria deja este foarte veche și s-a uscat, oferind o imagine oribilă. De fapt găinaț gros se află pe o parte și pe alta a întregii străzi Alba Iulia.

Se pare că nu e nimic de făcut. Murdăria continuă să crească și să devină tot mai copleșitoare, iar Primăria Timișoara nu vede nimic, dar nici angajații acelui info-centru turistic. 

Poliția Locală Timișoara va face o adresă către Primăria Timișoara pentru a fi igienizată strada Alba Iulia.

Potrivit Legii nr. 211 din 2011, modificată prin Legea nr. 188 din 2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt între 3.000 și 6.000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora.

În cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locul în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7.500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Comentarii

comentarii