Acasă Cultura Ceau, Cinema! 2019 Timişoara şi Gottlob. Regizorul cult Želimir Žilnik din Serbia...

Ceau, Cinema! 2019 Timişoara şi Gottlob. Regizorul cult Želimir Žilnik din Serbia -invitat special

334
DISTRIBUIȚI

Regizorul-cult Želimir Žilnik, unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti sârbi, va fi invitatul special al celei de-a şasea ediţii a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara şi Gottlob, unde va fi omagiat printr-o retrospectivă organizată în colaborare cu Bienala Art Encounters 2019.

Parteneri culturali principali: Fundaţia Art Encounters și Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

În cadrul retrospectivei vor putea fi văzute trei filme, din diferite perioade ale carierei lui Želimir Žilnik: „Opere timpurii” („Early Works”, 1969), câştigător al Ursului de Aur la Berlin şi de la a cărui premieră se împlinesc 50 de ani, şi documentarele „Kenedi se întoarce acasă” („Kenedi Goes Back Home”, 2004) şi „Serbistan_Jurnal de bord” („Logbook_Serbistan”, 2015).

Film emblematic al aşa-numitului Val Negru Iugoslav din anii `60-`70, „Opere timpurii” (1969) oferă o perspectivă critică asupra ideologiei marxiste şi a locului său în „societatea revoluţionară” şi reflectă întrebările şi îndoielile din lumea socialistă după înnăbuşirea Primăverii de la Praga şi după diferitele mişcări studenţeşti internaţionale. Filmul are în centru patru tineri – trei băieţi şi o fată – care încearcă să trezească, fără succes, conştiinţa în rândul muncitorilor şi ţăranilor.

În „Kenedi se întoarce acasă” (2004), Želimir Žilnik redă povestea câtorva persoane care au părăsit fosta Iugoslavie în anii `90 din cauza războiului şi care au petrecut mai mult de zece ani în Europa de Vest ca refugiaţi sau azilanţi, iar acum încearcă să se reintegreze în Serbia.

Realizat la apogeul recentei crize a refugiaţilor din Europa, „Serbistan_Jurnal de bord” (2015) urmărește viața imigranților ilegali și a azilanților găzduiți în centre speciale din Serbia în urma unor evadări dramatice din țările de origine, state copleșite de război și sărăcie.

Născut în 1942, Želimir Žilnik trăieşte şi lucrează la Novi Sad. El va fi prezent la Ceau, Cinema! alături de producătoarea Sarita Matijevic (Playground Produkcija). Participarea lor la festival face parte din colaborarea cu Bienala Art Encounters 2019.   

În data de 4 octombrie, Želimir Žilnik va susține un masterclass la Timișoara, care va fi precedat de o altă serie de proiecții din opera lui cinematografică.

Želimir Žilnik a realizat de-a lungul carierei sale extrem de prolifice peste 50 de filme de lungmetraj şi de scurtmetraj, care au fost proiectate la câteva dintre cele mai mari festivaluri din lume, precum cele de la Berlin, Toronto, Rotterdam, Moscova sau Oberhausen. Este considerat unul dintre iniţiatorii genului „docudramă”.

De la sfârşitul anilor `60, filmele sale angajate social i-au adus laude în fosta Iugoslavie, dar în anii `70 şi `90 au atras şi cenzura, din cauza criticilor dure la adresa sistemului politic. Puterea de a observa şi de a extrage poveşti fascinante din vieţile oamenilor simpli este trăsătura comună a filmografiei sale.

Bienala Art Encounters 2019 este curatoriată de Maria Lind și Anca Rujoiu și cuprinde un program extins pe tot parcursul anului, incluzând o serie de componente precum Proiecțiile de film / Film Screenings, realizate în colaborare cu Ceau, Cinema! și cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara. Expoziția Bienalei se deschide pe 20 septembrie 2019.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat.

Abonamentele, care oferă acces la toate proiecţiile din festival, pot fi achiziţionate online, pe site-ul iaBilet.ro. Un abonament general costă 60 de lei, iar un abonament special, care vine la pachet cu un tricou sau o traistă din colecția Ceau, Cinema! şi cu un set de stickere desenate de artiștii colaboratori ai festivalului, costă 100 de lei.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Comentarii

comentarii