Acasă Actualitate Cei trei consilieri locali PSD cer ca impozitele locale din Timișoara să...

Cei trei consilieri locali PSD cer ca impozitele locale din Timișoara să nu se majoreze

DISTRIBUIȚI

În aceste zile se va dezbate în comisiile de specialitate şi apoi în plenul Consiliului Local Timişoara proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale pe care le vor plăti timișorenii – persoane fizice și juridice – în anul 2021.

Cei trei consilieri locali PSD, Sebastian Răducanu, Andra Lăpădatu și Radu Țoancă, susțin că ”propunerea avansată de conducerea Primăriei Timișoara vizează menținerea, în linii mari, a nivelului taxelor și impozitelor locale ale anului 2020, care sunt, din păcate, printre cele mai mari din România”.

”Am rămas surprinși neplăcut de această abordare rigidă a noului primar al Timișoarei, în condițiile în care, în campania electorală pentru alegerile locale toți candidații au promis soluții urgente de sprijin a agenților economici din municipiu, a căror activitate a fost sever afectată de criza medicală existentă. Ori, persoanele juridice din Timișoara care dețin clădiri nerezidențiale (spații cu altă destinație decât cea de locuit) vor trebui să plătească și anul viitor un impozit reprezentând 1,95% (1,30 x 50%) din valoarea clădirii. În această categorie intră: hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri, sedii de firmă, spații de producție – o parte din ele grav afectate economic în acest an.

Anul 2021 se anunță încă de pe acum complicat pentru acești agenți economici (cel puțin în prima sa parte) și de aceea credem că este nevoie ca și Consiliul Local Timișoara să își folosească pârghiile legislative pentru a-i sprijini concret și nu doar declarativ în campanii electorale”, spun consilierii PSD.

De aceea, cei trei consilieri municipali ai PSD Timișoara vor propune, prin intermediul lui Sebastian Răducanu – membru în Comisia Economică – un amendament la proiectul de hotărâre care să plafoneze acest impozit la 1,3% și nu la 1,95%, așa cum ne propune executivul Primăriei.

”Ni se dau tot timpul ca exemple de bune practici administrative și fiscale municipiile Oradea și Cluj-Napoca. Acolo, acest impozit este de 1,15%, respectiv 1%, și nu de 1,95% cât este, de câțiva ani, în Timișoara.

”Nu dorim o scădere atât de drastică pentru 2021, pentru a nu fi acuzați de populism și de faptul că privăm bugetul local de sume importante de bani, ci doar neaplicarea majorării cu 50% a procentului de 1,3. Mai bine încasăm mai puțin de la mai mulți decât mai mult de la mai puțini. De asemenea, vom lansa și propunerea în comisiile de specialitate a neaplicării majorării de 50% a impozitelor pe mijloacele de transport pentru persoane fizice şi juridice.

Știm că noul primar al Timișoarei se plânge deja de dezechilibrele financiare moștenite, însă facem un apel să caute soluții de optimizare a cheltuielilor publice uriașe și să nu le paseze prin taxe și impozite mari pe umerii mediului privat din Timișoara”, spun cei trei consilieri locali.

Comentarii

comentarii